Friday, January 15, 2010

... despre frunze si moarte

Din nou buna dimineata...

Am tot prins sau avut discutii in ultima vreme despre notiunea atata de enigmatica a mortii, pe care evident nimeni n-a experimentat-o, inca..., asa ca mai toata lumea isi da cu parerea, are o idee, o vaga banuiala, etc... Sa nu credeti acuma ca discutam despre moarte in general, nicidecum, au facut asta destul de multi pana acuma, sunt convins. Pornisem, eu unu, de la observarea unor frunze, undeva prin noiembrie, frunze galbene, cazute, asternute pe sub copaci, in clasicul covor mult cantat in proza si poezie. Observatia la momentul respectiv a fost una simpla: cat de frumos isi pastreaza arhitectura frunzele uscate pur si simplu, la timpul lor, in procesul natural tomnatec, in care usor usor o frunza-si schimba verdele deja prafuit al verilor lungi, pe care le avem de ceva ani incoace, cu niste pete maronii, care se intind aproape de neoprit pana cuprind toata suprafata frunzei si in cele din urma o determina sa cada. Si frunza asta cade pur si simplu, isi executa milenarul dans pana la pamant, unde se aseaza nonsalant peste alte si alte frunze... Diferenta o vedem in frunzele uscate fortat, uscate de frig, de vant, de ger si ploi reci, chiar inghet. Si-aici peste o foarte inca vie a frunzei vin si isi lasa amprenta capriciile vremi, in cel mai brutal mod. Frunza-si pierde verdele de la margini spre mijloc, se rasfrange si se contorsioneaza spre a forma o urata rulada maronie, care se prabuseste necioplit spre pamant, peste alte si alte frunze contorsionate. Sa te uiti la o frunza moarta de frig dintr-o perspectiva emotional-artistica, sa privesti organic implicat, iti lasa o impresie mai degraba de prim martor la locatia unei crime decat comtemplarea unui peisaj natural. Angoasa pe care o citesti in frunza aceea chircita, durerea pe care o vezi in fiecare nervatura a frunzei dand arcuri de cerc neregulate si frangandu-se brusc, izolare pe care o astfel de frunza o are fata de celelalte din acelasi covor te frapeaza... Pe cand frunzele drepte, pastrandu-si forma naturala, cu doar culoarea schimbata, se aseaza una peste alte, avend un contact aproape intim reciproc, dand sentimentul unui destin comun. Imagine e total alta intr-un covor de frunze incretite, fiecare dintre acestea pare ca-si cauta singura salvarea din nervura centrala, incercand sa se inchida in sine, cu spatele la tot ce este in jur, un morman de straini, nefericiti ca se afla laolalta.
Si de aici plecasem cu gandul la moarte, posibil ca si la oameni sa fie la fel... Poti muri, la timpul tau, impacat sa zicem, intr-un mod destins, cu capul pe spate, mainile lejere, si o figura calma, ca o frunza uscata la vreme ei intr-un covor, mozaic de nuante. Si totusi, ce efecte nefaste lasa asupra unui cadavru moartea in agonie, agatarea de viata pana in momentul in care efectiv iti scapa, si ramai in cele mai contorsionate pozitii, incercand parca sa-ti protejezi sinele. La fel cu frunzele se intorc spre nervura loc centrala, la fel si oamenii par a se intoarce spre buric. Dar uite la ce discutii am ajuns... Sa nu continuam cu detaliile.
Ce inseamna a muri impacat ? Poti sa mori impacat ? Astea-s discutiile care le-am avut cu mai multi insi, prieteni si cunostinte... Concluzia evident ca nu s-a tras. Poate o gasim la un moment dat dar pana atunci... Va las cu urmatorul gand:
In toamna in care ne bucuram de cel mai gros si afanat covor de frunze, si ne taraim bezmetic picioarele pe alei, impingand de colo colo fosnetul de frunze moarte. Oare nu pasim cu bucurie printr-o gramada de cadavre, morti prematuri, toti nefericiti ca sunt acolo ?

O zi frumoasa,

1 comment:

alex said...

*Oare nu pasim cu bucurie printr-o gramada de cadavre, morti prematuri, toti nefericiti ca sunt acolo ?* - Orhan, frumos textul, dar să nu mergem prea departe cu cugetările(ştiu, tu ai să-mi spui că niciodată nu ai ajuns suficient de departe, şi te înţeleg). Cred că răspunsul întrebării tale din finalul minunatei tale *analize* stă exclusiv în starea ta de spirit care te petrece, în momentul în care te întrebi.
Te salut!