Showing posts with label de vorba cu mine. Show all posts
Showing posts with label de vorba cu mine. Show all posts

Saturday, December 29, 2012

Acasa... La Tulcica!

 Greu... Cam greu sa te reapuci de scris dupa o pauza asa mare...
Pauza, impropriu spus. N-am mai scris aici... Am tot scris! Pe alte suporturi si pe alte subiecte.

N-o sa insir evenimentele unui an de zile. Pot sa zic doar ca e finalul unui an plin si bun.

Revenind la motivul pentru care am inceput sa scriu in aceasta fereastra din nou... Mi-era dor!
Si unde poate sa ti faca dor mai bine daca nu acasa. Acasa de sarbatori; o parada de figuri cunoscute si amintirile aferente! Un check-list de memorie intr-o cronologie haotica dar insotit de-o ordonata placere de a depana aceste amintiri. Interesant cum ne revedem, sarim rapid si destul de protocolar peste celebrele "si tu ce mai faci?" si ne lungim interminabil la rememorari! Ne intoarcem cu pasiune in liceu, in scoala generala... Despicam exponential firul care era deja frant in 4^n de data trecuta. Si toti suntem.... Neschimbati! :) Lucru teribil de reconfortant! Pentru ca suntem cu totii in vacanta, cu totii vrem sa ne simtim bine si cu totii suntem pentru fereastra asta de iarna, iara copii parintilor nostrii, fara prea multe griji (aici) si prin urmare... Cam oamenii care eram inainte sa plecam de acasa.

Sa nu ne intelegem gresit, nu zic ca suntem efectiv neschimbati si avem la infinit aceste re-intalniri si re-memorari. Subliniam doar acele cateva momente... Acele relatari de la cafeaua cu mama de a doua zi, dupa o bauta in Istru unde zici... Ah, aseara am stat de vorba cu cutarica si cutarica... Si ai o pauza de-un zambet dupa acele nume. Acele momente!
In rest... Evident ca suntem niste alti oameni, evident ca fiecare si-a vazut de treaba lui si nu mai suntem nici in generala nici in liceu. Dar suntem tot acasa... La Tulcica!

Cred ca revin in curand cu alte chestiuni... 

Sunday, October 03, 2010

Anticariatul... ca entitate sociala

Lasand la o parte pasiunea unora pentru anticariat, pentru colectionare, pentru valorificare ... Care exista dar nu fac subiectul scrierii mele de azi.
Deocamdata ma intereseaza anticariatul ca loc in care ai posibilitatea sa mergi, sa consumi oricat intre 5 min si 60 min(chiar mai mult), timp in care sa cauti cu privirea printre nenumarate rafturi/teancuri/alinieri de carti ceva care sa sune interesant fie profesional, literar sau pur si simplu fain din orice alt punct de vedere.

Spre exemplificare vin cu urmatoarea povestire : o duminica trecuta, asteptand o prietena cu care sa impart o bere(care intr-un mod previzibil s-a concretizat in vreo 4 beri si mancat la Argentin :D), am zis sa imi arunc ochii prin celebrele carti din strada de la Universitate. Si facand un browsing visual(am inteles ca esti mai cool in blogosfera daca mai bagi un englezism curent asa ca iata-l :P) prin oferta insirata meticulos in rasteluri de metal, mi-a sarit in ochi o carte despre Servetele, carte frumoasa, mare, in coperti stralucitoare cartonate sprijinita resemnat de un raft, pe jos. De ce servetele ? Foarte simplu... Mi-a fugit gandul la mama si pasiunea ei pentru servetele din tinerete(pacat ca nu si-a pastrat colectia). La o prima rasfoiala catalogul de servetele era de fapt o productie comerciala dintre acelea anexate unei reviste mondene, asa mi s-a parut mie, dar frumos realizata, fotografie buna, hartie calitativ potrivita si o serie intreaga de aranjamente de masa cu si din servetele. Mi s-a parut si inca imi pare ca ar fi un cadou frumos pentru mama, ar putea s-o tina maiestuos la un loc cu un anume catalog de rochii de mireasa pentru unul din mult asteptatele momente :)) . S-o ajute providenta sa-si vada si acel vis cu ochii si sa-si foloseasca cataloagele intr-o lupta fie futila fie utila cu o momentat fictiva, viitoare nora. Dar lasand asta... Cartea era vreo 30 lei. Bani pe care nu ii aveam si prin urmare am renuntat la idee, am asezat cartea la loc la fel de resemnata cum am gasit-o si mi-am continuat darea cu privirea spre ceva mai medical, oameni seriosi ce draq.
Asa am dat peste un atlas de anatomie si fiziologie umana, la fel de frumos din punct de vedere al calitatii cartii, destul de frumos din punct de vedere al continutului dar foarte atractiv ca pret deoarece era doar un 80 ron pe care, ca sa vedeti... Ii aveam! :)) Dar n-a fost cazul. N-a fost cazul sa-i cheltuiesc adica. Mi-am adus aminte de cartile de analiza matematica care-mi faceau o nota discrepanta in proaspat aranjata mea noua biblioteca(noua intr-un fel, ea e veche si frumoasa pentru ca e veche de fapt). Deznodamantul povestii a fost un troc de matematica/medicina si un plus de 20 ron. Cartea sprijina foarte frumos un volum de anatomie patologica scris in aceiasi engleza prin urmare... E de bine! Se asorteaza!

Ceea ce s-a adaugat ca un castig pe langa "reducerea" de pret a fost o discutie de vreo ora cu omul care-mi vindea cartea. Om fain, despre care n-o sa zic prea multe dar as sublinia datele interesante ale discutiei :
- dupa 89, omul, care nu acceptat o anume compensatie modica pentru acele "parti sociale" care le platea tot comunistul roman, este acum actionar la stat si-si ia partea cuvenita. Ceea ce s-a completat cu justa concluzie : Daca majoritatea ar fi facut asa nu ar fi existat privatizarile frauduloase! Opinie cu care tind sa fiu de acord! Si-mi cer scuze pentru tenta politica pe care am pus-o poate pentru prima oara pe acest blog.
- omul a primit o ciatie de la politie, sa-si ridice certificatul de revolutionar. Explicatia fiind ca : Nu aveau invitatii! Prin urmare i-au trimis o ciatie!
- Raspunsul la intrebarea mea despre cum se vede de acolo de la coltul universitatii dintre cartile din strada cititorul roman de rand a fost : Se citeste ca si inainte de 89, tot 20%. Se citeste in schimb mai profund, lumea a inceput sa ceara antichitati in adevaratul sens al cuvantului pana la Shakespeare in original and so on...

Incercand sa ma intorc la ideea initial si scuzandu-ma pentru intinderea pe care a capatato povestirea ...
Anticariatul ramane, in opinia mea o destinatie pe cat de interesanta pe atat de utila. Nu as vrea sa merg pana intr-acolo sa zic ca este o destinatie necesare sau poate as vrea... e o destinatie necesare! Mergeti si voi printr-un atincariat! Se gasesc chestii frumoase! Azi mi-am luat un volum de poezie de Rilke. Suna foarte bine din ce-am frunzarit pana acuma! Nu stiu exact ce-i cu Rilke recunosc. Dar Blaga vorbea numai de bine referitor la ... prin urmare sa vedem, ce-i cu Rilke ?

Asa ca dragilor, eu unu as arunca un ochi atent cu fiecare ocazie cand asteptati un autobuz la universitate sau dati de vreun alt anticariat in cale. 5-10-15 min... chiar nu conteaza asa mult!

Biblioteca, parerea mea, e mai frumoasa cand fiecare carte are culoarea ei si nu-s toate din colectia Adevarul.

Iar referitor la coletia Adevarul si celelalte serii de carti asociate diverselor ziare. Nu ma intelegeti gresit, este o idee foarte buna! Lumea mai reciteste niste chestii de dragul copertilor noi, de dragul revenirii la moda, chiar nu ma intereseaza motivul dar e bine.

Ceea ce vreau sa subliniez este in schimb ca aceste carti, toate de aceiasi culoare, in opinia mea o sa ia locul mobilei comuniste de sufragerie. Si anume... Cat am crescut eu, toata lumea din Tulcea la care mergeai avea in sufragerie o mobila din cele 3 modele disonibile pe piata pre-decembrista. Era intr-un fel un element de constanta foarte interesant. Acuma e drept ca lumea a inceput sa-si schimbe mobila si ai n-spe posibilitati de a-ti mobila livingul, iar biblioteca arata in fel si chip dar... tind sa cred ca la oricine te-ai duce, o sa vezi acele carti, toate la fel la coperta care sa asigura elementul constant.

Cum gasesti romanul tau favorit intre alte 20 de carti absolut la fel pe dinafara ?

Friday, July 23, 2010

Vama Veche cu Bubu - editia 2010

Buna dimineata,

Cu toate ca e deja vineri si noi ne-am intors din Vama duminica, astern acum cateva ganduri despre ce si cum a fost in weekend.

Dupa cum lesne se poate deduce din titlu, am fost cu Bubu in anuala escapada pe litoral [litoral pe draq ca numa in Vama mergem dar tot litoral ii :P] cu ocazia editiei a V-a FolkYou, intitulat nush de ce... "Miscarea de rezistenta" Suna mai bine Florian Pitis. Dar sa nu ne luam din asta.
Am ajuns joi noaptea si-am stat pana duminica timp in care am fost de 2 ori pe plaja ziua, odata am intrat si-n mare :D. In rest chillau pe terase, bere si vorbe. Si-asa nu-i timp de-o vorba linistita in Bucuresti. Iar la Tulcea... e de-a dreptul imposibil! Ne adunam de-odata prea multi ca sa mai stam la vorbe... avem de baut serios nu-i timp de vorbit :))

Totusi dintre ideile nascute la aceste vorbe amintesc urmatoarele:
- Timpul pe care il petreci in orice loc de "reculegere spirituala" [putin fortat ce-i drept dar fie] cum ar fi la mare, la munte, la tara... Nu poate fi considerat nicidecum ca fiind timp pierdut. Timpul se pierde la scoala, la munca, in trafic, la coada, la film si tot asa... in locurile in care atentia ti-e captata intr-o singura directie si mintea n-are unde face tumbe ca sa nu mai vorbim de oboseala care se aduna. In locurile cum sunt Vama Veche sau Sfantu Gheorghe, pentru mine cel putin, fiecare poate avea locurile propri,sunt locuri in care timpul este castigat. Stam la o bere pe terasa si castigam timp. De aceea iti permiti sa stai si la alta si alta bere, alta si alta vorba pentru ca nu pierzi timp.
In spiritul acestei idei: Va urez castiguri insemnate!

- Am reusit sa acompaniam cu succes un concept nascut acum 2 ani daca nu ma insel si anume... Conceptul de masa revervata ! Si-o sa-l povestesc aici : Sa zicem ca ai de discutat ceva serios, cu seful, cu partenerul de afaceri, cu partenerul de viata, cu parintii, etc... Atunci ai nevoie de o masa rezervata! O masa care sa nu intervina in discutie oricand ca sa-ti poti discuta si tu problemele. Desigur masa poate fi foarte rezervata si prin urmare greu accesibila in cazul in care, fiind atat de rezervata, se retrage spre un ungher intunecos al barului/restaurantului pe masura ce incerci sa te apropii de ea. Si-acum ca am elucidat conceptul mesei rezervate sa trecem la subiectul nou, al doilea concept al acestei serii absurde si anume : Conceptul salatei sincere! Care-i foarte simplu. In majoritatea restaurantelor ai mari sanse ca salata pe care o primesti sa fie pe cat se poate de sincera si anume: ne-pre-facuta. :)
Pe tren inapoi cred c-am mai scornit un concept. Si anume cel al parului nedreptatit de natura. Cum este al meu spre exemplu :p

- Traducerea din engleza a unor chestiuni suna de-a dreptul dubios in romana si de aceea le si folosim cu amuzament. Pornind de la acest consideret de-a lungul anilor am impamantenit expresii de genu : Sap!/Prasesc!(I dig!), Sunt tufisat!(I`m bushed) si tot asa... Totusi intrebarea se naste : Cum suna, "O gagica fezabila" ?
- Lasand acestea deoparte chiar am ramas cu intrebarea : Care-i unghiul perfect pentru a contempla si aprecia sanii unei fete ?

Astea ar fi aberatiile care au luat nastere in cele 2 zile de zacut pe La Canapele intr-o semi-ebrietate continua, motiv pentru care, nici nu ma astept sa aibe vreo priza la public. La momentul acela fie erau groaznic de amuzante fie erau profunde neica, nu gluma...

As vrea sa multumesc unor oameni care au facut aceasta Vama una reusita:

Domnul Mihai Alexandru, pentru compania excelenta si prezenta scenica :))

Domnisoarei Elena, din Chisinau, pentru o servire impecabila si o prezenta scenica mai buna ca lu Bubu =))

Domnului Boerencu Dan pentru ca mi-a spart nasul si m-a umplut de sange. Ce-ar fi Vama fara sange ? =))

Domnului Dragos Mihei pentru explicatia originii expresiei "a o lua pe ulei"

Domnului Negreanu George pentru Keni! :)

Si cam atat,

Probabil ca, daca ma apucam sa scriu acest post, cum veneam din Vama, ar fi lipsit multe dintre explicatii si multe povesti pe langa evidenta tenta lacunara n-ar fi avut nici haz. Probabil nici acuma nu au dar... macar sunt la rece, privite mai hobiectiv.

O dimineata frumoasa va urez :)

Tuesday, July 13, 2010

scurt / cafea

Vreau sa am, la un moment dat, cal! Calul se poate conduce si dupa ce ai baut o bere!


O sa revin si mi-ar face placere sa dezvolt subiectul acesta fiind vorba binenteles despre mai multe chestii nu numai despre doritul cal.

Deocamdata insa ma multumesc cu a scrie aceste cateva randuri, a-mi sorbii cafeaua si-a degusta o tigara.

Nota 1 : - beletristica intra fantastic de bine dupa sesiunea ;

Nota 2 : - Joi pleca cu Bubu in VAMA VECHE!

Sunday, June 20, 2010

Auto-asumatul LEPRA

Foarte interesant de urmarit, si mai ales in perioada aceasta, in care manifestarile de natura subiectului,pe care urmeaza sa-l abordez, devin din ce in ce mai pregnante, si anume... evenimentul psiho-social autointitual LEPRA !

As vrea sa facem mai intai diferenta intre omul lepra prin nastere (indolentul cu drepturi depline, lenesul prin excelenta, prostul, cel-fara-de-griji chiar...) si auto-asumatul lepra. Nu ma intereseaza sa tratez subiectul lepra din nastere, este vast ce-i drept dar nu face obiectul acestei dimineti. De asemenea il si invidiez pe acest om, pentru puterea de delasare, asa ca nu.

Auto-asumatul LEPRA. Sau lepra de ocazie daca doriti...

Capabil, inteligent si ager, lepra de ocazie traieste alaturi de omul de rand in perfecta armonie. Nu deranjeaza prin nimic aproape, netradandu-si adevaratele veleitati decat in anturajul apropiat. Situatiile aparute se rezolva cu sau fara participare, viata merge inainte...
Ei bine dar... pentru ca mereu exista un dar. Exista si situatii limita sa le zicem. Situatii mai stresante dar nu la nivel individual. Acelea s-ar rezolva si in liniste, pentru ca-s individuale nu ? Ehe... dar cand inca o sama de oameni au aceiasi problema si aleg sa si-o rezolve de capul lor, aici este momentul sa actioneze LEPRA. Trebuie putina publicitate nu ? Si-atuni apare fenomenul arhicunoscut de FRECAT MENTA ACTIV... si anume... nu-ti faci treaba, dar te plangi incontinuu despre cum n-o faci... pana determini o tona de lume sa se implice in problema ta, motivandu-te, sustinandu-te, dar... nefolositor. Insuccesele cred ca alimenteaza acest fenomen. Izbandele sunt putin mai naucitoare dar LEPRA se poate regrupa rapid, pentru urmatorul eveniment.

Aici, acum, a fost descris contextul ideal in care LEPRA, jubileaza!

Nu ma intereseaza sa gasesc o solutie sau vreo alta interpretare...
Relatam si eu pur si simplu

O dimineata frumoasa va urez!

Saturday, May 22, 2010

Si de ce n-ar ploua ?

Si de ce n-ar ploua ? Nu e nadusala, nu te bate soarele-n cap, e ok!

Asta scriam, ca un post de-un rand, mai devreme, cand ma holbam la cat de innorat e de cateva zile...
Intre timp am plouat. Si zic AM, pentru ca am stat si-am plouat si eu odata cu ce era afara...
Si ploaia nu-i in nici un fel o forma a naturii de-a plange. Cel putin nu imi inchipui cum sa plangi asa de expresiv... Nu e o vaitare in ploaie mereu. Ma uit pe geam si vad ceva care oscileaza de la melodia unei doine de jale pana la veselia unei hore sau chiar desfraul extaziat al unui saman voodoo dansand in rimtul frenetic al tobelor.

Am plouat de la momentul in care nori-mi pareau niste perne mari de tifon ce incearca grabit sa transporte apa ...
Am plouat odata cu perdeaua de apa ce a venit dupa.

Aud ploaia fiindca o vad. O vad cum loveste acoperisul mare din fata ferestrei si suna sec si nervos... O vad in schimb cum se loveste de fiecare frunza si aud mii de bubuituri. Frunzele nici macar nu se misca cand ploua tare. Stau... ca oile... cu capul in jos si ingramadite, de-un verde crud, deloc specific vreunei oi.

Vad ploaia si nu pot sa aud muzica care-mi iese de sub podul palmei (unde-s difuzoarele laptopului evident). Dar nu o aud mai ales pentru ca vad ploaia.

Si-i atata soare peste nori. Doar ca ploua!

Si de ce n-ar ploua? :)

Tuesday, May 11, 2010

Focus! Daniel-san!

Buna dimineata,

Din nou de la cafeaua mea de dimineata, dar cu-o priveliste mult mai inverzita asupra FUT-ului(Facultatea de Utilaj Tehnologic, nu va ganditi la prostii). Primavara chiar si-a facut de cap cu peisajul de pe fereastra, si cu toata ca am schimbat zapada de pe uscaturi cu crengile pline de frunze, efemera-i mai si inverzeala asta. Nu cred c-au trecut 3 saptamani de cand au inverzit copacii si deja verdele nu mai e tot ala... trecem incet spre verdele acela prafuit de vara. Nu ne-om lua chiar din atata lucru.

Fiind foarte constient ca e posibil sa zic din nou ceea ce am de zis, si ca subiectu-i la indemana oricui, revin cu insistenta bunicului meu si zic ca "toate se fac la timpul lor!" Si daca pana acuma ma gaseam pe mine exponentul aiurelii in perioade de importanta considerabila, constat ca-i boala generala oarecum...

Uameni buni, preteni, trageti-va-n sus de izmene si vedeti-va de treaba, de ceea ce este cu-adevarat important, la modul obiectiv. Timp sa ne agitam, sa ne isterizam, sa suferim, sa iubim, sa ne futem, sa bem si alte ocupatii pe cat de placute pe-atat de consumatoare de timp avem mereu. So... Focus! Daniel-san! (cum zicea adesea simpaticul Pat Morita, interpretand deja celebrul rol, al domnului Miyagi)

Totusi intr-o mare de frivolitati/banalitati, cu toti avem cate-o ancora, avem un ceva care ne face sa avem o parere mai buna despre sine, sa credem ca... "Uite, tura vura, tranca fleanca dar fac treaba aia!". Ei bine eu de curand m-am cam dezlegat de ancora si nu stiu cat de linistit o sa fiu pana nu ma ancorez la loc. Care-i ancora mea ? Si ce-am de gand sa fac ca sa fiu din nou prins de mal impotriva derivei zilnice... prea putin conteaza. Ideea e foarte simpla... verificati-va ancora si unde-i ancorata, sa nu va treziti fara.

Criptic si dubios,
punem punct.
Ma duc si eu spre Institut, cat inca mai am un loc de munca... :))

Sunday, March 28, 2010

E mult mai mult in viata decat vietuirea complicata pe care nici nu constientizam ca ne-o asumam, e mult mai mult simplu teribil de complicat de care poate n-avem curajul sa ne interesam.

Thursday, March 11, 2010

Tare nu ne intelegem noi... intre noi!

Tuesday, March 02, 2010

Primavara ?

Ieri a trecut aproape pe nesimtite, cel putin pentru mine, ziua care a fost, 1 martie.
Si zic pe nesimtite pentru ca, pentru prima data nu m-am ambalat deloc, n-am facut surprize, nada. E drept ca am luat flori si 5 snururi de martisor si le-am oferit doamnelor de la munca, profesoarei de ... licenta (e o poveste mai lunga aici) si la cateva, 5 evident, colege. Problema ii alta, totul a fost atat de sec...
Imi cer scuze de-aici tuturor domnisoarelor pe care le-am uitat si inclusiv celor carora le-am dat martisoarele pentru maniera expeditiva in care am facut-o. Nu e mare chestie. Niciodata n-a fost mare chestie... Dar contextul de ieri a fost asa tampit, incat nu am apucat sa ofer ceva cu draga inima. Situatia se poate inca remedia, evident.
In orice caz, se pare ca oficial s-a declarat primavara, din moment ce mama a inceput sa lucreze deja la solarii si sa intre in priza cu tot ce inseamna piata :))

Intre timp a mai trecut o glorioasa sesiune la FMV si a inceput un nou semestru. Urmeaza deci... Sa ma intorc in randul celor muncitori, la INCDMI evident, sa-mi spal halatele in weekend, sa ajung si la scoala poate...
Oricum... Indraznesc sa zic ca... Viata ii greu!

Hai cu sentimente mai primavaratice... !!! Am iesit din iarna asta, ca o ceapa...

Saturday, February 27, 2010

Marea schimbare...

Schimbare... Un cuvant foarte des intalnit, mai ales in contexul actual economico-social, dar nu acel soi de schimbare ma preocupa la momentul respectiv... Duca-se unde contextul economico-social. Ma gandesc la schimbare, raportat la cat de des trebuie sa ne schimbam, cate ceva pe colo colo, ca sa ne suportam, sa fim... impacati cu noi? asa era expresia ?
Cine e impacat cu el ? De ce ne-am mai propune diverse schimbari daca am fi in fapt multumiti ?
Si mai ales... Cum trebuie sa ne schimbam ?
Evident ca nu e suficient sa te trezesti de dimineata sa zici... Gata! De acum incolo... Pe dracu.
Pe de alta parte, nici astea planificate din timp nu le vad sortite izbandei. Anu asta am de gand, incet incet, sa fac asa... Uhm... Dubitabil.

Ne schimbam in masura in care ne-o observa lumea cu care nu ne-am intalnit de mult timp. Oamenii care nu ne vad zi de zi... Traiesc eventual cu o idee de nu stiu cand, si-ti zic, Vai dar te-ai schimbat fata de acum nu stiu cat timp. Evident ca ne schimbam... Dar foarte putin voit!
In rest doar trec anii pe langa noi... si noi in consecinta, ne lasam schimbati, fara sa observam, propunandu-ne mereu, alte si alte schimbari... De neatins.

Asa ca eu nu-mi propun sa ma schimb. Vedem ce-o iesi...

Wednesday, February 10, 2010

Ceata...

Afara este intradevar ceata...

In rest, referitor la o oarecare incertitudine la care ne-ar putea duce gandul citind cuvantul ceata si cele 3 puncte de suspensie care-l urmeaza, nu este cazul.
Totu-i chinuitor de clar. Obiectivele evident ca exista si nici nu-s imposibil de atins.
Totusi... de-o claritate brutala, de genul revelatilor avute in somn care te determina sa te trezesti. Exclamand eventual un mult prea folosit, Evrica!

Prin urmare sa nu mai pierdem vremea...
Si sa continuam ... in ceata!

Friday, January 15, 2010

... despre frunze si moarte

Din nou buna dimineata...

Am tot prins sau avut discutii in ultima vreme despre notiunea atata de enigmatica a mortii, pe care evident nimeni n-a experimentat-o, inca..., asa ca mai toata lumea isi da cu parerea, are o idee, o vaga banuiala, etc... Sa nu credeti acuma ca discutam despre moarte in general, nicidecum, au facut asta destul de multi pana acuma, sunt convins. Pornisem, eu unu, de la observarea unor frunze, undeva prin noiembrie, frunze galbene, cazute, asternute pe sub copaci, in clasicul covor mult cantat in proza si poezie. Observatia la momentul respectiv a fost una simpla: cat de frumos isi pastreaza arhitectura frunzele uscate pur si simplu, la timpul lor, in procesul natural tomnatec, in care usor usor o frunza-si schimba verdele deja prafuit al verilor lungi, pe care le avem de ceva ani incoace, cu niste pete maronii, care se intind aproape de neoprit pana cuprind toata suprafata frunzei si in cele din urma o determina sa cada. Si frunza asta cade pur si simplu, isi executa milenarul dans pana la pamant, unde se aseaza nonsalant peste alte si alte frunze... Diferenta o vedem in frunzele uscate fortat, uscate de frig, de vant, de ger si ploi reci, chiar inghet. Si-aici peste o foarte inca vie a frunzei vin si isi lasa amprenta capriciile vremi, in cel mai brutal mod. Frunza-si pierde verdele de la margini spre mijloc, se rasfrange si se contorsioneaza spre a forma o urata rulada maronie, care se prabuseste necioplit spre pamant, peste alte si alte frunze contorsionate. Sa te uiti la o frunza moarta de frig dintr-o perspectiva emotional-artistica, sa privesti organic implicat, iti lasa o impresie mai degraba de prim martor la locatia unei crime decat comtemplarea unui peisaj natural. Angoasa pe care o citesti in frunza aceea chircita, durerea pe care o vezi in fiecare nervatura a frunzei dand arcuri de cerc neregulate si frangandu-se brusc, izolare pe care o astfel de frunza o are fata de celelalte din acelasi covor te frapeaza... Pe cand frunzele drepte, pastrandu-si forma naturala, cu doar culoarea schimbata, se aseaza una peste alte, avend un contact aproape intim reciproc, dand sentimentul unui destin comun. Imagine e total alta intr-un covor de frunze incretite, fiecare dintre acestea pare ca-si cauta singura salvarea din nervura centrala, incercand sa se inchida in sine, cu spatele la tot ce este in jur, un morman de straini, nefericiti ca se afla laolalta.
Si de aici plecasem cu gandul la moarte, posibil ca si la oameni sa fie la fel... Poti muri, la timpul tau, impacat sa zicem, intr-un mod destins, cu capul pe spate, mainile lejere, si o figura calma, ca o frunza uscata la vreme ei intr-un covor, mozaic de nuante. Si totusi, ce efecte nefaste lasa asupra unui cadavru moartea in agonie, agatarea de viata pana in momentul in care efectiv iti scapa, si ramai in cele mai contorsionate pozitii, incercand parca sa-ti protejezi sinele. La fel cu frunzele se intorc spre nervura loc centrala, la fel si oamenii par a se intoarce spre buric. Dar uite la ce discutii am ajuns... Sa nu continuam cu detaliile.
Ce inseamna a muri impacat ? Poti sa mori impacat ? Astea-s discutiile care le-am avut cu mai multi insi, prieteni si cunostinte... Concluzia evident ca nu s-a tras. Poate o gasim la un moment dat dar pana atunci... Va las cu urmatorul gand:
In toamna in care ne bucuram de cel mai gros si afanat covor de frunze, si ne taraim bezmetic picioarele pe alei, impingand de colo colo fosnetul de frunze moarte. Oare nu pasim cu bucurie printr-o gramada de cadavre, morti prematuri, toti nefericiti ca sunt acolo ?

O zi frumoasa,

Monday, October 12, 2009

inside view

In mod deloc surprinzator, descoperim ca pe masura ce ne maturizam, sau doar lasam timpul sa treaca, nivelul emotional si intelectual fata de care ne raportam tinde sa se transforme odata cu noi si prin asta consideram ca am evoluat... ne-am schimbat in mai bine sau poate chiar in mai rau... Intrebarea ar fi: Suntem datori cu un progres in sens pozitiv mereu ? Suntem datori macar cu un progres ? Nu putem doar sa ne schimbam ? Sau nu suntem datori cu nici un fel de schimbare?
Datorie fata de propria persoana evident... Este foarte posibil ca intr-un interval in care noi, vazandu-ne din interior, consideram ca ne-am schimbat capital sau cel putin ne-am redefinit macar unul din principiile interioare, lumea din jurul nostru sa ne perceapa absolut la fel ba chiar sa ne acuze de stagnare...
Cine ar fi capabil sa te acuze de stagnare si pe cine ar trebuii sa iei in seama acuma... ?
De acuzat, de aratat cu degetul stim desigur ca-i foarte usor, o facem din frageda pruncie, nimic dificil. Scorpia povesti ramane desigur argumentarea. Scorpie cu care, pe masura ce vorbelor noastra li se asociaza o pretentie de importanta, dam ochii din ce in ce mai des. Prin urmare, indiferent de cine ar fi persoana sau grupul de persoane care ar putea sa ne acuze de stagnare, atat timp cat concluzia este solid argumentata ne vedem pusi in situatia de a o lua in seama.
Si prin urmare, sa declansam un nou proces de autoevaluare... asta daca avem tendinta de a face asa ceva.
Indiferent de cauza asociata declansarii unui astfel de proces cred ca suntem totusi datori cu ducerea acestui proces la capat. Prin urmare, cineva sau tu ca persoana, observi ca ceva nu e in regula si incepi sa analizezi situatia, sa-i cauti automat cauza. Si exista mai multe abordari dintre care nu ma intereseaza indeosebi niciuna care nu porneste de la tine. De la a-ti privi propria conditie si a vedea ce anume a determinat un om sau chiar pe tine sa te revolti si sa te iei la rost.
De dat vina pe societate si pe factorii care nu depind de noi suntem cu totii satui si chiar premisa de la care ai putea porni este ilara. Analizezi si incerci sa rezolvi un lucru despre care ai declarat de la inceput ca nu tine de puterile tale ? Stupid asa... pe-acoluri.
Deci sa revenim...
Ne autoanlizam, redefinim. Suntem datori sa facem asta ? Fata de cine si de ce ?
Nu putem sa ne continuam existenta linistiti, sa ne vedem de treaba, sa ne uitam la filme, sa mergem la munca, la scoala, sa socializam gratuit si sa mancam ? Normal ca putem!
Totusi insiruirea de activitati enuntata mai sus, tind sa cred ca dezamageste majoritatea ochilor cititori. Cel putin sper sa dezamageasca.

Nu-i nicidecum o lectie de morala ceea ce scriu acilea, ar fi de-a dreptul tampit sa atentez la asa ceva...

Sustin doar ideea unei autoevaluari critice, din cand in cand, iar daca factori precum narcisismul, adularea de sine sau pur si simplu limitarile intelectualo-emotionale ne retin din a duce la bun sfarsit un astfel de proces macar sa fim receptivi la o critica venita din exterior.

Friday, September 18, 2009

ochii care nu se uita... se vad

Exista un proverb romanesc care zice: "Ochii care nu se vad, se uita.", proverb de altfel foarte frumos, cu semnificatii profunde, pe marginea caruia am putea sa discutam si sa extragem cine stie cate adevaruri universale dar nu asta-i scopul aceste-i notite matinale, din bucataria mea de la Tulcea. Nicidecum.

Am ajuns de vreo doua zile inapoi in urbea natala, sa ma lafai in linistea orasului mic, sa ma vad cu ai mei si intr-un final sa ne sarbatorim in familie ca doar de 2 ori pe an ii bayram.

Pustietatea care se asterne in fiecare toamna peste oras, odata cu plecarea studentilor pe la facultati, este un fenomen deja cunoscut, cu toate acestea nu doar forfota oamenilor pe care ii cunosti te atraga acasa cat pur si simplu orasul, care nu-i nici cel mai frumos de pe fata pamantului si nici cel mai... nu cred ca-i cel mai ceva din orice... dar ramane incontestabil locul in care ai copilarit, ai facut scoala, ai cunoscut ce inseamna adolescenta, sexul opus, sexul, rebeliune de liceu, rock-ul, petreceriile si bautura. (in cazul ficaruia aplicabile fiind doar unele evident).

Cat despre prieteni si cunostinte, pretextul acesta cu justificare in cultura populara, ca nu te-ai mai vazut cu un om de ha ha, ca sunteti in orase diferite si nu va prea intersectati pe acasa sau altele... Nu-l vad deloc ca un pretext pertinent. Nu mai traim vremurile in care trebuia sa te urci pe cal si sa mergi nu stiu cati kilometrii ca sa te vezi cu un om. Avem telefoane si aproape nenumarate metode de comunicare prin internet, da-o-n masa de treaba daca-i asa de greu sa ti legatura cu un prieten.
Cei carora nu le mai ai numarul de telefon nu prea iti erau prieteni oricum. Pana la urma cand iti schimbi cartela, iti pierzi telefonul, iti schimbi adresa de mail sau id-ul de mess faci rost de numerele, adresele si id-urilor celor de care ai nevoie sau iti sunt prieteni adevarati nu ?
Asa ca hai sa nu ne mai cantonam in asta cu ... nu am mai vorbit de mult, si ne-am indepartat... Pe draq! Te intelegeai cu omu ala la momentul respectiv pentru ca te vedeai zi de zi si era inevitabil sa interactionati, mergeati la bere pentru ca toata lumea mergea la bere si discutiile purtate veneau dintr-o inertie a situatiei. N-ati avut niciodata mari subiecte de discutat sau prea multe chestim, intim legate de sufletul fiecaruia, in comun. O prietenie nu se leaga doar prin iesitul la bere sau impartirea aceluiasi colectiv de oameni timp de 4-8-12 ani.
Impactul amintirii unui om, care te determina sa si bagi mana in buzunar sa scoti telefonul si sa-i cauti numarul de telefon, sau daca nu-l ai sa suni pe cineva care are, si sa-l suni sa-l mai intrebi ce face. Cam despre asta e vorba. Nici nu-i atat de greu sa scoti omul respectiv la o bere. Trebuie doar sa insisti uneori.

Asa ca raman la concluzia titlului acestu-i post :
Ochii care nu se uita... se vad!

Friday, August 14, 2009

Escapada

De vreme ce cantitatea de mizerie cotidiana pe care ti-o alimenteaza necontenit capitala tinde sa atinga un nivel maxim tolerabil din ce in ce mai des, am fugit in Vama... din nou.
De data asta singur ca de... unii mai munceste si e mai cu capu pe umeri decat mine. Si desigur aveam si motive ascunse... nu-mi putea refuza placerea de a atenta la fericirea unor persoane cunoscute, plecate in vacanta, la Vama Veche. Ce-i o vacanta fara Orhan nu ? :P
Poate si dintr-un soi de posesivitate... stiu ca Vama nu mai e de mult virgina si totusi, sa mearga lume si sa nu ma duc si eu sa mai marchez teritoriu ? Groaznic!
Posibil sa am aceiasi atitudine si fata de alte lucruri/persoane ... dar sa nu intram in asta acum. :)
Cum ziceam... Am fost in Vama de capu meu. Am ajuns sambata pe inserat, mi-am pus cortul acolo unde trebe, la aceiasi tanti de treaba. Am cunoscut vecinele de cort, nimic interesant... Si-am iesit sa vad cum ii treaba prin sat. Treaba era ok. Dar voi revenii la asta mai spre final...

Interesant cum aceste calatorii inopinate tind sa fie ori foarte plictisitoare ori foarte interesante... Si ma refer aici stric la actul de a calatorii singur, ceea ce se intampla la destinatie e altceva.
Mi-a fost dat sa intalnesc pe tren 2 tigani. Care s-au urcat in Medgidia, s-au pus cu mine in compartiment si au mers pana in Neptun.
Tigani romanizati i-as cataloga. Lautari, imbracati corespunzator si din pacate nevorbitori de romani. Asta e. Nu le poti avea pe toate intr-o singura calatorie.
Ei bine, dupa stangacia aferenta unei diferente sa-i zicem mai mult impuse de societate, intru in vorba cu respectivii indivizi si ca sa vezi... Am stat de vorba pana la Neptun. Despre Romania, despre Finlanda, despre diferentele intre cele 2, despre entie si discriminare, despre religie, muzica si cam atat. Oricum... Discutia a fost uimitor de relevanta. De remarcat ar fi urmatoarele:
- mi s-a aratat un filmulet pe telefon cu "niste baieti buni". Asa mi s-a prezentat oferta de a ma uita in telefon "Uite niste baieti buni... sa vezi cum canta astia...". Asta fiind la inceputul discutiilor, ma asteptam deja sa-mi violeze cine stie ce muzica urechile. Ce era de fapt ? Niste domni la 50-60 ani, tigani majoritatea, pe un trotuar din Olanda cred, care cantau jazz, la chitara, contrabas si acordeon cred... Bai da cantau! Bine ! [zbang, punct in punct in plus pentru companionii de drum]
- mi s-a zis urmatoare fraza : "Cred ca Romania este tara in care discriminarea e cea mai puternica. Aici toti tiganii sunt discriminati dar niciodata pe fata. In alte tari macar stiu din start... aia au tatuaje, au atitudinea... Totul e pe fata." [afirmatie justa in opinia mea]
- chiar si oamenii astia mi-au atras atentia ca in Romania nu am ce sa fac cu cercetarea. Ar fi bine sa termin o scoala si sa caut sa plec in afara... Ce sa zic ? Are dreptate lumea...
- discutia a fost una in care eu s-au folosit termeni de genu tigan, roman, manelist si rocker fara pic de reticenta sau malitiozitate.

Concluzia la care am ajuns in compartiment este una justa, totusi nu cu valoare absoluta:
Daca erau orice alti tigani s-ar fi luat de mine iar orice alt rocker si-ar fi luat bagajele si ar fi plecat in alt compartiment.

Amuzant si trist in acelasi timp este ca in Neptun cand am dat si eu mana cu baietii la coborare, un grup de "punketi" sa le zic mi-au aruncat o privire plina de repros daca nu chiar ura. Si mi-au dat cateva ture la compartiment cu aceleasi priviri.
Cretina situatia.

Revenind la Vama Veche... seara de sambata s-a epuizat rapid odata cu mine asa ca dimineata la 7:30 eu imi serveam cafeaua La Canapele si bucurandu-ma de liniste am inceput sa re-frunzaresc printr-o carte de un autor anonim dar talentat. Eliade cred ca-i zice la baiatul cu pricina. Nu va ganditi ca eu citeam la mare nush ce chestiune dificila... deloc chiar. Luasem cartea fix pentru ca are multe titluri in cuprins care nu au neaparata legatura unul cu celelalt. "50 de conferinte radiofonice" se numeste.
Ei bine... cu toate ca cele 50 de conferinte nu au mai mult de 10 pagini fiecare... nu a fost deloc ceea ce as putea numii lectura usoara. Pana la 10:30 am stat cu nasu-n carte citind vreo 4 dintre cele 50... Mai mult nici n-aveam cum. Va las sa intelegeti de ce.

Una dintre ideile prin care am trecut mi-a dat de furca mai mult si rezumatul in varianta mea ar fi urmatorul :
Nu ne putem iluziona că ne-am putea vreodată impune o schimbare capitală, a felului în care ne privim propriul suflet şi a acţiunilor pe care le întreprindem pentru alimentarea acestuia, într-un mod brusc şi de neevitat. Oricât de brutală ar putea fi urmărirea unei asemenea idei poate ar trebuii s-o abordăm mai des, într-atât de des, încât este nevoie pentru a ne redescoperii într-un mod onest şi a ne accepta condiţia faţă de care să ne putem pronunţa dacă este una dorită. Şi nu din vreo perspectivă corelată cu partea materială a confortului ci pur şi simplu din punctul de vedere al fericirii... împăcării cu noi înşine.


Si cam atat pentru seara asta... mai sunt ele multe de zis.

Thursday, July 09, 2009

Yeah, it`s funny!

Probabil acest blog a avut mai multe forme in 3 ani, trecand de la un loc foarte privat in care in varsam nervii, imi scriam poeziile si mai vorbeam cu mine din cand in cand [intr-o crasa sinceritate] pana la aberatii si post-uri plictisite despre situatiile de fata sau chiar scrieri in momente de foarte bine sau foarte rau, mai mult sau mai putin de dragul de a scrie ceva si de a-i da acestuia [blogului ca de el vorbim] o continuitate...
Asemenea multor alte chestii... lucrurile tind sa se trivializeze nu-i asa ? Poate ca nu si-mi place mie sa dramatizez...
Dar sarind mai departe,
Interesant cum parintilor le este foarte greu sa dea drumul imaginii acelui copil, pe care l-au crescut si l-au sters la fund sau la nas, dupa cum cerea situatia desigur... Pe de-o parte esti bombardat din ce in ce mai des cu discutii de genu : "Pai de-acum esti si tu om in toata firea... cat poti sa te mai bagi ca parinte in viata unui adult ? " vedeti aici vorbeste ratiunea din parinte.
Pe de alta parte te mai trezesti cu intrebari de genu : "Vad ca cutarica prieten/coleg al tau e in Tulcea, oare ce-o cauta ? A... e Vacanta! " si-aici parintele care nu vrea sa dea drumul acelei imagini de copil cu muci la nas...
Amuzanta toata situatia daca o privesti de la suprafata... :)
Daca e s-o iei mai in adancul problemei poate devenii serioasa, grava uneori trista... Dar per ansamblu si cu starea de spirit buna... Yeah, it`s funny ! :D

Schimband din nou subiectul:
Ce ne face vulnerabili in fata sexului opus si de ce ?
Sa vedem... atractie, chimism hormonal si chemarea primordiala pentru reproducere pe partea stiintifica si romantism, preferinte si societate pe partea psiho-sociala...
Dar astea nu raspunde totusi la intrebare... Asta creeaza doar atractia.
Ce si anume suntem dispusi sa facem sau chiar sa sacrificam ca sa modulam o stare de atractie catre o interactiune... relatie... sex ...
Pareri or fi multe... nici nu-i intentia mea sa fac acilea vreo analiza exaustiva a fenomenului.
O idee ar fi totusi urmatoarea: Suntem foarte grabiti sa vedem la ce putem renunta pentru a face acel pas de la atractie spre ce-o iesii... Povestea ca exista potrivire si nu trebuie sa renunti la nimic chiar n-o inghit. Cine se potriveste peste 90% cu persoana iubita ? si 90% deja e un procentaj aberante... :P
Deci renuntam...
Si cum renuntam ? Ca doar nu s-o lasa nimeni asa deodata de orice placere ca sa-i faca pe plac celuilalt... Nu. Renuntam la convingeri putin cate putin... Coboram nivelul ca sa zic asa...
Nu-ti place fumatul sa zicem... OK. Nu-ti place dar totusi persoana arata asa bine... Si ce daca fumeaza ? :P
Era doar un exemplu oricum...
Mai adaugi si factori care te preseaza [ti-e a te indragostii, a trecut nush cat de la ultima intalnire up close ad personal cu cineva, etc.] si uite asa cobori nivelul si mai mult...
Ok... si intr-un final dupa ce te-ai metamorfozat in ceva ce crezi c-ar fi atragator pentru persoana in cauza, urmeaza un deznodamant nu-i asa ? :D
Si acesta poate fi... sa vedem :
- iese ceva, scurt sau mai lung...
- nu iese nimic; cu cele 2 subtipuri :- nu iese pur si simplu;
- castigi inca un "prieten" ; :))

Si ce faci in ipostaza a 2-a ? Nu iese nimic, ok! N-a iesit! Dar tu de ce ti-ai coborat nivelul ? De ce ai renuntat la o parte din tine pentru o perioada ? Buna intrebare.

Si desigur... intr-un mod copilaros... la final ajungi sa fi suparat, fie... poate nu suparat, dar oricum sa nu mai vezi persoana in cauza asa de minunata... o vezi in asamblu daca esti corect si onest sau o vezi cu mai multe hibe si o desconsideri daca esti mai ranchiunos ca sa nu zic tantalau.

Si pana la urma pe cine esti suparat ? Pe cineva cu care n-ai nici o treaba ? Mi se pare lejer stupid...
Pe tine ca esti dispus sa-ti pervertesti asa de usor din propria persoana ? Ei... parca mai are o logica :)

Si-am incalecat pe-o sa...

Wednesday, March 11, 2009

Aforismele

Imi place sa-mi rasfoiesc din cand in cand in cand un volum de aforisme de Blaga, in care trec cu privirea prin multele ganduri si ma opresc la cate unul. Evident, la cel care-mi starneste interesul, ma pune pe ganduri sau cu care ma gasesc in asentiment la momentul respectiv. Poate din dorinta de a atrage atentia, poate din dorinta de a nu ma alatura tonelor de nimicuri, fara sa jignesc pe nimeni, din status-urile de messenger ale oamenilor din lista, mi-l pun ca status.
E drept ca din considerende de spatiu limitat si "estetica", nu pot sa-mi pun un status de 4 fraze... care sa se poata citi numai daca selectezi omul in lista si astepti sa iti apara tot statusul... imi pun unul mai scurt. O propozitie, o fraza rezonabil de lunga. E drept ca din graba uneori nici nu stau sa le citesc pe cele lungi... si-mi dau seama ca in timp ce multe dintre aforismele mai "comprimate" deja le am intiparite in memorie, la modul, imi suna foarte cunoscut... se pare totusi ca nu le fac deloc dreptate celor mai elaborate. Unele idei merita ce-i drept, mai mult decat o 10 cuvinte dintre care un verb.

Si dintre ultimele aforisme lecturate, va redau urmatorul :

"Cei mai multi oameni se trezesc la un moment dat cu sentimentul ca "exista"; acest sentiment este, pentru cei mai multi, suficient sa le comunice si sentimentul sanatos ca au un drept la existenta - sau chiar toate drepturile. Sentimentul meu in aceasta privinta a fost, din pacate, cu totul altul. Inca din adolescenta am fost purtat de sentimentul ca "exist", dar ca numai "creatia" imi poate da si un drept la existenta. De aici o anume timiditate, o anume tacere, o anume tristete metafizica de-a lungul varstelor mele. "

Si il vad edificator pentru tot ce am incercat, din cand in cand, sa pun pe aici, e drept ca mai mult pentru mine, si pentru oricine ar mai fi interesat, ca subiect de monolog sau idee. Ganduri disparate, notate la momentul oportun, fie el apropiat, rememorat sau amanat si uitat.

Sa zicem ca poate am exagerat, nu-i cel mai cultural blog de pe internet, nici n-am pretentia sa fie. Dar macar sa zica ceva, sa prinda interesul [al meu sau al tau] cu o violenta elengant de dura si sa-l mentina pana la punctul final.

Ceea ce numeam cu alta ocazie, "o naclaire in mediocritate... ", cred si se contureaza din ce in ce mai mult a fi, cea mai mare frica a mea.

Cu toata astea, prostitutia intelectuala [ si suntem in stare sa ne dam seama fiecare cand facem asta... nu-i asa ?] la orice nivel ar fi ea, are cele mai imbietoare mreje de care arareori scapi. E drept ca te trezesti, te scuturi de mizeria in care te-ai bagat de bunavoie si pleci. Eventual iti mai si bagi o doza de atac de substituent cultural, pe post de perie anti-prostitutie intelectuala si sa zicem ca revi la linia de plutire. Eram tentat sa folosesc termentul de banal. Dar imi dau seama ca, nu de banal trebuie sa ne ferim. De banalitatea unei mase de oameni as fugi mancand pamantul, e drept. Dar banalul propriu si personal, atat timp cat nu-i reluat sistematic de 50% din oamenii pe care-i cunosti sa zicem, e absolut admirabil. Iti bei o cafea si fumezi o tigara... Foarte ok! Dar asta-i tot ceea ce te relaxeaza ? Iti bei cafeaua, fumezi o tigara si...? Citesti nu ziar non-consum, asculti muzica non-consum, scrii ceva ce nu este cerut nicaieri [gen scoala, munca, etc], asculti zgomotul de afara si toate cele antementionate in Timpul Tau ? Asa mai da!

Cu acestea fiind spuse, inchei aici si ma intorc la muzica, cafea si niste rasfoiala prin diverse carti...

Thursday, March 05, 2009

doar un gand

Greseala nostra nu e ca ne dorim prea multe, greseala-i ca ni le dorim pe toate odata.

Wednesday, January 21, 2009

Muza... neasteptata

Si iata cum sare iepurele de unde nu te astepti... si din indolenta mea creatoarea, care ma macina de-o vreme, ma bucur sa zic ca... Am mai scos ceva, care ca de obicei, sub impresia momentului ma umple de emotii ... ulterior... voi vedea eu...
Deocamdata

Scortisoara

In mreje delicate, plutind,

Prin nepasare...

Ne revedem mereu intaia oara

Si-n dansul tau placid

Eu te privesc zambind.

Zarind abia distincta-ti aratare

Cum se topeste-n zid...

Tu muza mea, cu iz de scortisoara.



Noapte buna ,

Revenim...