Asa... acuma ca sunt asteptat in mod fierbinte de cafeaua din dreapta mouse-ului, si exista si muzica buna pe Radio Swiss Jazz pot sa-mi incep si eu dimineata ca omul relaxat.
Inainte de a ne vedea de cele din program pe ziua de azi...
Este de-a dreptul infricosator ceea ce se intampla la mine la munca... Ma simt ca ultimul copil al unui mare imperiu. Cand am facut si eu ochi in lumea Cantacuzino-ului, se vorbea oricum lejer la timpul trecut despre gloria si maretia institutului, dar nu era nici un pericol iminent la porti. Pur si simplu... Era o perioada mai slaba din istoria nicidecum pe terminate a unui lucru mare. Lucrurile s-au mai schimbat si de la o teama latenta, insotita de sublinieri ale importantei evidente la nivel national al unei asememnea structuri, de a avea aceiasi soarta ca alti colosi strategici romanesti am ajuns azi la a se discuta prin care anume eveniment recent isi va gasii institutul sfarsitul. Va fi lipsa autorizatie de productie va fi lipsa de azot lichid ? Oribil de palpabile ambele teorii.
Nu se mai fac greve, nu se agita lumea prin laboratoare... Institutul moare cu atat de multi doctori la cap. Nu privesc aceasta realitate nicidecum politic ... desi este evidenta si mana politicii in toata treaba asta.
Stiintific vorbind... E tare greu.
Si revin cu precedenta comparatie... ma simt ca ultimul copil al unui mare imperiu.
Cade Constantinopolu si intrebarea mea e... De pe parte a zidului vreau sa fiu cand pica ?
Daca tot am deschis aceasta cutie pandorica ... probabil sunt dator sa zic si altele dar constat ca-i putin prea deprimant pentru dimineata asta.
inchei aici, in speranta ca voi putea intr-o zi sa revin asupra subiectului schimband comparatia istorica cu una mitica... aia cu pasarea Phoenix.
Orhan
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment