Exista un proverb romanesc care zice: "Ochii care nu se vad, se uita.", proverb de altfel foarte frumos, cu semnificatii profunde, pe marginea caruia am putea sa discutam si sa extragem cine stie cate adevaruri universale dar nu asta-i scopul aceste-i notite matinale, din bucataria mea de la Tulcea. Nicidecum.
Am ajuns de vreo doua zile inapoi in urbea natala, sa ma lafai in linistea orasului mic, sa ma vad cu ai mei si intr-un final sa ne sarbatorim in familie ca doar de 2 ori pe an ii bayram.
Pustietatea care se asterne in fiecare toamna peste oras, odata cu plecarea studentilor pe la facultati, este un fenomen deja cunoscut, cu toate acestea nu doar forfota oamenilor pe care ii cunosti te atraga acasa cat pur si simplu orasul, care nu-i nici cel mai frumos de pe fata pamantului si nici cel mai... nu cred ca-i cel mai ceva din orice... dar ramane incontestabil locul in care ai copilarit, ai facut scoala, ai cunoscut ce inseamna adolescenta, sexul opus, sexul, rebeliune de liceu, rock-ul, petreceriile si bautura. (in cazul ficaruia aplicabile fiind doar unele evident).
Cat despre prieteni si cunostinte, pretextul acesta cu justificare in cultura populara, ca nu te-ai mai vazut cu un om de ha ha, ca sunteti in orase diferite si nu va prea intersectati pe acasa sau altele... Nu-l vad deloc ca un pretext pertinent. Nu mai traim vremurile in care trebuia sa te urci pe cal si sa mergi nu stiu cati kilometrii ca sa te vezi cu un om. Avem telefoane si aproape nenumarate metode de comunicare prin internet, da-o-n masa de treaba daca-i asa de greu sa ti legatura cu un prieten.
Cei carora nu le mai ai numarul de telefon nu prea iti erau prieteni oricum. Pana la urma cand iti schimbi cartela, iti pierzi telefonul, iti schimbi adresa de mail sau id-ul de mess faci rost de numerele, adresele si id-urilor celor de care ai nevoie sau iti sunt prieteni adevarati nu ?
Asa ca hai sa nu ne mai cantonam in asta cu ... nu am mai vorbit de mult, si ne-am indepartat... Pe draq! Te intelegeai cu omu ala la momentul respectiv pentru ca te vedeai zi de zi si era inevitabil sa interactionati, mergeati la bere pentru ca toata lumea mergea la bere si discutiile purtate veneau dintr-o inertie a situatiei. N-ati avut niciodata mari subiecte de discutat sau prea multe chestim, intim legate de sufletul fiecaruia, in comun. O prietenie nu se leaga doar prin iesitul la bere sau impartirea aceluiasi colectiv de oameni timp de 4-8-12 ani.
Impactul amintirii unui om, care te determina sa si bagi mana in buzunar sa scoti telefonul si sa-i cauti numarul de telefon, sau daca nu-l ai sa suni pe cineva care are, si sa-l suni sa-l mai intrebi ce face. Cam despre asta e vorba. Nici nu-i atat de greu sa scoti omul respectiv la o bere. Trebuie doar sa insisti uneori.
Asa ca raman la concluzia titlului acestu-i post :
Ochii care nu se uita... se vad!
Friday, September 18, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Recunosc că, în 99,99 % dintre situaţii, e corect ce spui. Iar faptul că sunt cazuri izolate în care ochii care nu se uită nu se pot vedea... l-am putea trata drept excepţia de la regulă. :)
da orhanelu foarte adevarat ceea ce spui,si uneori te face sa-ti pui intrebari, cred ca ar fi cel mai corect termen in contextul de fata,asupra problemei ridicate de tine.Uneori e foarte tristul lucru cand incerci , si te chinui si insisti catre un oarecare om, amic(sper sa se simta) sa iasa , sa ne vedem la o bere amarata dar care este prilejuita de o persoana (deosebita sa spunem)care poate face aceea bere amarata sa devina una incredibil de interesanta.
Post a Comment