Saturday, January 23, 2010

in loc de nimic precis... nimic :D

E iarna! Si-ntradevar poate prima iarna in adevaratul sens al cuvantului de ceva ani incoace... Asa ca, azi mi-am alocat 10 minute sa privesc cum fulguieste... Frumos!

In afara de fulguiala de afara... o zi absolut pierduta. In care mi-am permis sa nu fac nimic pentru ca... Vine scoala, pre-sesiunea, sesiunea si tot asa... prin urmare : Am petrecut o zi facand absolut nimic!
Despre planurile marete care urmeaza a fi puse in practica nu va povestesc, si nici nu va aduc la cunostinta ultimele noutati... vine si vremea pentru asa ceva. Cu alta ocazie!

Friday, January 15, 2010

... despre frunze si moarte

Din nou buna dimineata...

Am tot prins sau avut discutii in ultima vreme despre notiunea atata de enigmatica a mortii, pe care evident nimeni n-a experimentat-o, inca..., asa ca mai toata lumea isi da cu parerea, are o idee, o vaga banuiala, etc... Sa nu credeti acuma ca discutam despre moarte in general, nicidecum, au facut asta destul de multi pana acuma, sunt convins. Pornisem, eu unu, de la observarea unor frunze, undeva prin noiembrie, frunze galbene, cazute, asternute pe sub copaci, in clasicul covor mult cantat in proza si poezie. Observatia la momentul respectiv a fost una simpla: cat de frumos isi pastreaza arhitectura frunzele uscate pur si simplu, la timpul lor, in procesul natural tomnatec, in care usor usor o frunza-si schimba verdele deja prafuit al verilor lungi, pe care le avem de ceva ani incoace, cu niste pete maronii, care se intind aproape de neoprit pana cuprind toata suprafata frunzei si in cele din urma o determina sa cada. Si frunza asta cade pur si simplu, isi executa milenarul dans pana la pamant, unde se aseaza nonsalant peste alte si alte frunze... Diferenta o vedem in frunzele uscate fortat, uscate de frig, de vant, de ger si ploi reci, chiar inghet. Si-aici peste o foarte inca vie a frunzei vin si isi lasa amprenta capriciile vremi, in cel mai brutal mod. Frunza-si pierde verdele de la margini spre mijloc, se rasfrange si se contorsioneaza spre a forma o urata rulada maronie, care se prabuseste necioplit spre pamant, peste alte si alte frunze contorsionate. Sa te uiti la o frunza moarta de frig dintr-o perspectiva emotional-artistica, sa privesti organic implicat, iti lasa o impresie mai degraba de prim martor la locatia unei crime decat comtemplarea unui peisaj natural. Angoasa pe care o citesti in frunza aceea chircita, durerea pe care o vezi in fiecare nervatura a frunzei dand arcuri de cerc neregulate si frangandu-se brusc, izolare pe care o astfel de frunza o are fata de celelalte din acelasi covor te frapeaza... Pe cand frunzele drepte, pastrandu-si forma naturala, cu doar culoarea schimbata, se aseaza una peste alte, avend un contact aproape intim reciproc, dand sentimentul unui destin comun. Imagine e total alta intr-un covor de frunze incretite, fiecare dintre acestea pare ca-si cauta singura salvarea din nervura centrala, incercand sa se inchida in sine, cu spatele la tot ce este in jur, un morman de straini, nefericiti ca se afla laolalta.
Si de aici plecasem cu gandul la moarte, posibil ca si la oameni sa fie la fel... Poti muri, la timpul tau, impacat sa zicem, intr-un mod destins, cu capul pe spate, mainile lejere, si o figura calma, ca o frunza uscata la vreme ei intr-un covor, mozaic de nuante. Si totusi, ce efecte nefaste lasa asupra unui cadavru moartea in agonie, agatarea de viata pana in momentul in care efectiv iti scapa, si ramai in cele mai contorsionate pozitii, incercand parca sa-ti protejezi sinele. La fel cu frunzele se intorc spre nervura loc centrala, la fel si oamenii par a se intoarce spre buric. Dar uite la ce discutii am ajuns... Sa nu continuam cu detaliile.
Ce inseamna a muri impacat ? Poti sa mori impacat ? Astea-s discutiile care le-am avut cu mai multi insi, prieteni si cunostinte... Concluzia evident ca nu s-a tras. Poate o gasim la un moment dat dar pana atunci... Va las cu urmatorul gand:
In toamna in care ne bucuram de cel mai gros si afanat covor de frunze, si ne taraim bezmetic picioarele pe alei, impingand de colo colo fosnetul de frunze moarte. Oare nu pasim cu bucurie printr-o gramada de cadavre, morti prematuri, toti nefericiti ca sunt acolo ?

O zi frumoasa,

Saturday, January 09, 2010

Mai nimic... dupa 2 luni si 3 saptamani

ok, au trecut... 2 luni si 3 saptamani de cand n-am mai scris pe-aici. Nimic grav, am avut si pauza mai lungi.
2 luni si 3 saptamani in care au trecut sarbatorile de iarna, a trecut concediul de iarna, a trecut anul 2009 si daca ma uit bine pe fereastra, cel putin pentru ziua de azi zis, a trecut si iarna.
A trecut anul... Hmmm.... Si cum a trecut anul 2009 ? Scurt si la obiect: un pic mai bine ca celelalt an si am un salariu. cam atat. Sa rememorez evenimentele unui an intreg de dragul expunerii aici... Neah. Cel putin nu in dimineata asta.

Sa revenim la privelistea de pe geam. Geamul din bucatarie. De data asta nu aceiasi bucatarie familiala de la etajul 4 al unui bloc din Tulcea, ci bucatarie de la Credis, etajul 4, Bucuresti.
Diferenta ? Privelistea merge mult mai departe... cladiri, copaci si alte cladiri... e drept ca nu stiu ce anume sunt cladirile si spre ce se indreapta dar nici nu ma intereseaza. La fel cum daca as fi acuma la munte si peisajul ar fi frumos, un rau s-ar scruge tumultos intr-o vale si versantul acoperit de vegetatie ar fi minunat, foarte putin m-ar interesa cum se numeste raul, de unde vine si pe ce vale ma aflu sau cum s-o numi varful din care coboara versantul. Prea putin m-ar interesa detaliile geografice. Raul in sine, imaginea... Aia-i!
Nu am o priveliste minunata pe fereastra...

Dar sa vorbim de chestii mai frumoase. Sa vorbim de chestiile frumoase pentru care nu prea gasim timp, sau cel putin gasim orice scuze ca sa nu le facem...
Vreau sa citesc, vreau sa merg la un film, vreau sa merg la teatru, vreau sa merg la un concert si vreau sa ma bucur de fiecare zi din zori si nu musai pana-n seara... dar din zori.
Seara parca-i deja luata de toata lumea... Nu stiu unde, in imbulzeala asta din capitala poti sa te bucuri de o seara.
Dimineata insa, cu putin noroc poate fi numai a ta... Cu liniste, cu intuneric si lumina, cu ce ganduri sanatoase sau nesanatoase poti sa ai tu ca individ la ora aia...
Depinde acuma si de ce tip de persoana esti... Unii urasc diminetile, sau cel putin asa isi zic ca sa nu se simta vinovati ca n-au prins in ultima vreme niciuna. Departe de mine sa tin morala...
Recomand totusi o dimineata. Oricui.

Si lucruri parca mai sunt de zis... dar intr-un post separat.
Aici deja am amestecat prea multe.

Buna dimineata :)

Monday, October 12, 2009

bonus

asa... sa lasam si-un mic bonus pentru linistea mea morala...

Moneda sufletului tau

Stoluri negre de pasari, trag grav dupa ele,
Pecetea schimbarii pe vorbele mele.
Si toamna-si imprima efigia bruna
Pe frunze ce cad si pe clarul de luna.

Si-atat timp cat vremea o lasi sa alerge
Moneda lasand-o ruginii a o sterge
Uitarii in prada de ce sa n-o lasi ?
Reversul medaliei e pururi acelasi

inside view

In mod deloc surprinzator, descoperim ca pe masura ce ne maturizam, sau doar lasam timpul sa treaca, nivelul emotional si intelectual fata de care ne raportam tinde sa se transforme odata cu noi si prin asta consideram ca am evoluat... ne-am schimbat in mai bine sau poate chiar in mai rau... Intrebarea ar fi: Suntem datori cu un progres in sens pozitiv mereu ? Suntem datori macar cu un progres ? Nu putem doar sa ne schimbam ? Sau nu suntem datori cu nici un fel de schimbare?
Datorie fata de propria persoana evident... Este foarte posibil ca intr-un interval in care noi, vazandu-ne din interior, consideram ca ne-am schimbat capital sau cel putin ne-am redefinit macar unul din principiile interioare, lumea din jurul nostru sa ne perceapa absolut la fel ba chiar sa ne acuze de stagnare...
Cine ar fi capabil sa te acuze de stagnare si pe cine ar trebuii sa iei in seama acuma... ?
De acuzat, de aratat cu degetul stim desigur ca-i foarte usor, o facem din frageda pruncie, nimic dificil. Scorpia povesti ramane desigur argumentarea. Scorpie cu care, pe masura ce vorbelor noastra li se asociaza o pretentie de importanta, dam ochii din ce in ce mai des. Prin urmare, indiferent de cine ar fi persoana sau grupul de persoane care ar putea sa ne acuze de stagnare, atat timp cat concluzia este solid argumentata ne vedem pusi in situatia de a o lua in seama.
Si prin urmare, sa declansam un nou proces de autoevaluare... asta daca avem tendinta de a face asa ceva.
Indiferent de cauza asociata declansarii unui astfel de proces cred ca suntem totusi datori cu ducerea acestui proces la capat. Prin urmare, cineva sau tu ca persoana, observi ca ceva nu e in regula si incepi sa analizezi situatia, sa-i cauti automat cauza. Si exista mai multe abordari dintre care nu ma intereseaza indeosebi niciuna care nu porneste de la tine. De la a-ti privi propria conditie si a vedea ce anume a determinat un om sau chiar pe tine sa te revolti si sa te iei la rost.
De dat vina pe societate si pe factorii care nu depind de noi suntem cu totii satui si chiar premisa de la care ai putea porni este ilara. Analizezi si incerci sa rezolvi un lucru despre care ai declarat de la inceput ca nu tine de puterile tale ? Stupid asa... pe-acoluri.
Deci sa revenim...
Ne autoanlizam, redefinim. Suntem datori sa facem asta ? Fata de cine si de ce ?
Nu putem sa ne continuam existenta linistiti, sa ne vedem de treaba, sa ne uitam la filme, sa mergem la munca, la scoala, sa socializam gratuit si sa mancam ? Normal ca putem!
Totusi insiruirea de activitati enuntata mai sus, tind sa cred ca dezamageste majoritatea ochilor cititori. Cel putin sper sa dezamageasca.

Nu-i nicidecum o lectie de morala ceea ce scriu acilea, ar fi de-a dreptul tampit sa atentez la asa ceva...

Sustin doar ideea unei autoevaluari critice, din cand in cand, iar daca factori precum narcisismul, adularea de sine sau pur si simplu limitarile intelectualo-emotionale ne retin din a duce la bun sfarsit un astfel de proces macar sa fim receptivi la o critica venita din exterior.

Friday, September 18, 2009

ochii care nu se uita... se vad

Exista un proverb romanesc care zice: "Ochii care nu se vad, se uita.", proverb de altfel foarte frumos, cu semnificatii profunde, pe marginea caruia am putea sa discutam si sa extragem cine stie cate adevaruri universale dar nu asta-i scopul aceste-i notite matinale, din bucataria mea de la Tulcea. Nicidecum.

Am ajuns de vreo doua zile inapoi in urbea natala, sa ma lafai in linistea orasului mic, sa ma vad cu ai mei si intr-un final sa ne sarbatorim in familie ca doar de 2 ori pe an ii bayram.

Pustietatea care se asterne in fiecare toamna peste oras, odata cu plecarea studentilor pe la facultati, este un fenomen deja cunoscut, cu toate acestea nu doar forfota oamenilor pe care ii cunosti te atraga acasa cat pur si simplu orasul, care nu-i nici cel mai frumos de pe fata pamantului si nici cel mai... nu cred ca-i cel mai ceva din orice... dar ramane incontestabil locul in care ai copilarit, ai facut scoala, ai cunoscut ce inseamna adolescenta, sexul opus, sexul, rebeliune de liceu, rock-ul, petreceriile si bautura. (in cazul ficaruia aplicabile fiind doar unele evident).

Cat despre prieteni si cunostinte, pretextul acesta cu justificare in cultura populara, ca nu te-ai mai vazut cu un om de ha ha, ca sunteti in orase diferite si nu va prea intersectati pe acasa sau altele... Nu-l vad deloc ca un pretext pertinent. Nu mai traim vremurile in care trebuia sa te urci pe cal si sa mergi nu stiu cati kilometrii ca sa te vezi cu un om. Avem telefoane si aproape nenumarate metode de comunicare prin internet, da-o-n masa de treaba daca-i asa de greu sa ti legatura cu un prieten.
Cei carora nu le mai ai numarul de telefon nu prea iti erau prieteni oricum. Pana la urma cand iti schimbi cartela, iti pierzi telefonul, iti schimbi adresa de mail sau id-ul de mess faci rost de numerele, adresele si id-urilor celor de care ai nevoie sau iti sunt prieteni adevarati nu ?
Asa ca hai sa nu ne mai cantonam in asta cu ... nu am mai vorbit de mult, si ne-am indepartat... Pe draq! Te intelegeai cu omu ala la momentul respectiv pentru ca te vedeai zi de zi si era inevitabil sa interactionati, mergeati la bere pentru ca toata lumea mergea la bere si discutiile purtate veneau dintr-o inertie a situatiei. N-ati avut niciodata mari subiecte de discutat sau prea multe chestim, intim legate de sufletul fiecaruia, in comun. O prietenie nu se leaga doar prin iesitul la bere sau impartirea aceluiasi colectiv de oameni timp de 4-8-12 ani.
Impactul amintirii unui om, care te determina sa si bagi mana in buzunar sa scoti telefonul si sa-i cauti numarul de telefon, sau daca nu-l ai sa suni pe cineva care are, si sa-l suni sa-l mai intrebi ce face. Cam despre asta e vorba. Nici nu-i atat de greu sa scoti omul respectiv la o bere. Trebuie doar sa insisti uneori.

Asa ca raman la concluzia titlului acestu-i post :
Ochii care nu se uita... se vad!

Monday, August 31, 2009

septembrie

Uite o schimbare placuta... Ploua!
Cu toate ca vara asta a tot plouat daca e s-o luam asa, dar dupa un august relativ uscat si calduros, se pare ca septembrie vrea sa vina sa-si anunte venirea cu o ploaie, la 5 dimineata, si un soi de vant. Foarte bine... sa-i dam cu toamna.
Este 7:00 am, 31.08.2009 si eu imi sorb cafeaua suficient de tare, cu o sugestie de zahar si-o 2 tigari.

Groaznic de banal si plictisitor pana acuma, nu-i asa ? [Nici nu-mi pun mari sperante sa desapesc acest nivel dar oricum nu asta-i scopul...]

Sunt inca in vacanta, prima vacanta in Bucuresti, cu loc de munca si care a durat suficient de mult, nu doar pe ultimele saptamani cand deja miroase a toamna si vrei sa inceapa scoala... Nu. Vacanta asta a inceput sa fie prea lunga de cand am terminat scoala. Si mai am o luna totusi.

Am de rezolvat 2 restante si dupa asta... Sa-i dau in continuare cu anu IV. Anul IV de facultate la Medicina Veterinara. Ce distanta fata de copilaria aia simpla de la Murighiol, de scoala, de liceu, de cercetasi si chiar de Tulcea. Cu toate ca nu ma simt deloc rupt de Tulcea, parca ii duc dorul in alt fel... mai resemnat poate.

Mi-a fost atrasa atentia, in mai multe randuri si de catre persoane diferite, pe opinia carora pun pret, ca treaba asta cu job-ul m-a schimbat... ca am devenit un om cu loc de munca.
O fi de rau ? O fi de bine ? Ramane sa vedem.

Se pune si problema de a-mi cauta un loc de locuit, in Bucuresti, la modul apartament cu chirie, ceea ce s-ar putea sa isi puna amprenta si mai mult peste ceea ce pricep eu prin mine...

Vai cat de dramatic...

Suna dramatic ce-i drept, dar cum odata la o bucata de vreme tind sa ma reinventez, pe acelas schelet evident... Vedem ce-o sa iasa.

Nu mi-as face griji!
Mai rau decat am fost cu alte ocazii nu cred ca pot sa fiu... Sau ?!

Wednesday, August 26, 2009

absolut nimic concret

Acolo unde oboseala fizica si psihica se intalnesc... nimic nu mai merge bine.
Dar asta ar putea fi doar o impresie de moment...

Cert e ca trebuie bagat niste somn si reluata problema de dimineata, cu mintea fresh. Ar fi problema cu timpul dar sa nu ne luam din asta.

Revin

Friday, August 14, 2009

Escapada

De vreme ce cantitatea de mizerie cotidiana pe care ti-o alimenteaza necontenit capitala tinde sa atinga un nivel maxim tolerabil din ce in ce mai des, am fugit in Vama... din nou.
De data asta singur ca de... unii mai munceste si e mai cu capu pe umeri decat mine. Si desigur aveam si motive ascunse... nu-mi putea refuza placerea de a atenta la fericirea unor persoane cunoscute, plecate in vacanta, la Vama Veche. Ce-i o vacanta fara Orhan nu ? :P
Poate si dintr-un soi de posesivitate... stiu ca Vama nu mai e de mult virgina si totusi, sa mearga lume si sa nu ma duc si eu sa mai marchez teritoriu ? Groaznic!
Posibil sa am aceiasi atitudine si fata de alte lucruri/persoane ... dar sa nu intram in asta acum. :)
Cum ziceam... Am fost in Vama de capu meu. Am ajuns sambata pe inserat, mi-am pus cortul acolo unde trebe, la aceiasi tanti de treaba. Am cunoscut vecinele de cort, nimic interesant... Si-am iesit sa vad cum ii treaba prin sat. Treaba era ok. Dar voi revenii la asta mai spre final...

Interesant cum aceste calatorii inopinate tind sa fie ori foarte plictisitoare ori foarte interesante... Si ma refer aici stric la actul de a calatorii singur, ceea ce se intampla la destinatie e altceva.
Mi-a fost dat sa intalnesc pe tren 2 tigani. Care s-au urcat in Medgidia, s-au pus cu mine in compartiment si au mers pana in Neptun.
Tigani romanizati i-as cataloga. Lautari, imbracati corespunzator si din pacate nevorbitori de romani. Asta e. Nu le poti avea pe toate intr-o singura calatorie.
Ei bine, dupa stangacia aferenta unei diferente sa-i zicem mai mult impuse de societate, intru in vorba cu respectivii indivizi si ca sa vezi... Am stat de vorba pana la Neptun. Despre Romania, despre Finlanda, despre diferentele intre cele 2, despre entie si discriminare, despre religie, muzica si cam atat. Oricum... Discutia a fost uimitor de relevanta. De remarcat ar fi urmatoarele:
- mi s-a aratat un filmulet pe telefon cu "niste baieti buni". Asa mi s-a prezentat oferta de a ma uita in telefon "Uite niste baieti buni... sa vezi cum canta astia...". Asta fiind la inceputul discutiilor, ma asteptam deja sa-mi violeze cine stie ce muzica urechile. Ce era de fapt ? Niste domni la 50-60 ani, tigani majoritatea, pe un trotuar din Olanda cred, care cantau jazz, la chitara, contrabas si acordeon cred... Bai da cantau! Bine ! [zbang, punct in punct in plus pentru companionii de drum]
- mi s-a zis urmatoare fraza : "Cred ca Romania este tara in care discriminarea e cea mai puternica. Aici toti tiganii sunt discriminati dar niciodata pe fata. In alte tari macar stiu din start... aia au tatuaje, au atitudinea... Totul e pe fata." [afirmatie justa in opinia mea]
- chiar si oamenii astia mi-au atras atentia ca in Romania nu am ce sa fac cu cercetarea. Ar fi bine sa termin o scoala si sa caut sa plec in afara... Ce sa zic ? Are dreptate lumea...
- discutia a fost una in care eu s-au folosit termeni de genu tigan, roman, manelist si rocker fara pic de reticenta sau malitiozitate.

Concluzia la care am ajuns in compartiment este una justa, totusi nu cu valoare absoluta:
Daca erau orice alti tigani s-ar fi luat de mine iar orice alt rocker si-ar fi luat bagajele si ar fi plecat in alt compartiment.

Amuzant si trist in acelasi timp este ca in Neptun cand am dat si eu mana cu baietii la coborare, un grup de "punketi" sa le zic mi-au aruncat o privire plina de repros daca nu chiar ura. Si mi-au dat cateva ture la compartiment cu aceleasi priviri.
Cretina situatia.

Revenind la Vama Veche... seara de sambata s-a epuizat rapid odata cu mine asa ca dimineata la 7:30 eu imi serveam cafeaua La Canapele si bucurandu-ma de liniste am inceput sa re-frunzaresc printr-o carte de un autor anonim dar talentat. Eliade cred ca-i zice la baiatul cu pricina. Nu va ganditi ca eu citeam la mare nush ce chestiune dificila... deloc chiar. Luasem cartea fix pentru ca are multe titluri in cuprins care nu au neaparata legatura unul cu celelalt. "50 de conferinte radiofonice" se numeste.
Ei bine... cu toate ca cele 50 de conferinte nu au mai mult de 10 pagini fiecare... nu a fost deloc ceea ce as putea numii lectura usoara. Pana la 10:30 am stat cu nasu-n carte citind vreo 4 dintre cele 50... Mai mult nici n-aveam cum. Va las sa intelegeti de ce.

Una dintre ideile prin care am trecut mi-a dat de furca mai mult si rezumatul in varianta mea ar fi urmatorul :
Nu ne putem iluziona că ne-am putea vreodată impune o schimbare capitală, a felului în care ne privim propriul suflet şi a acţiunilor pe care le întreprindem pentru alimentarea acestuia, într-un mod brusc şi de neevitat. Oricât de brutală ar putea fi urmărirea unei asemenea idei poate ar trebuii s-o abordăm mai des, într-atât de des, încât este nevoie pentru a ne redescoperii într-un mod onest şi a ne accepta condiţia faţă de care să ne putem pronunţa dacă este una dorită. Şi nu din vreo perspectivă corelată cu partea materială a confortului ci pur şi simplu din punctul de vedere al fericirii... împăcării cu noi înşine.


Si cam atat pentru seara asta... mai sunt ele multe de zis.

Thursday, August 06, 2009

Good things come to those who wait... in the rain

Si dupa atata caldura, saracie si foame in amiezele de vara se pare ca era timpul ca vremea sa se hotarasca sa fie ploioasa iar mama sa se hotarasca sa-mi trimita mancare si sa-mi puna bani pe card... Din pacate primele doua hotarari s-au suprapus in nu cel mai fericit fel. Asa ca peste bucuria mea ca primesc mancare a inceput sa ploua si mi-a udat bine bucuria... cu tot cu geaca mea Mammut. Cugetam ca daca mama, care tind sa cred ca ma iubeste, imi trimite pachet si vremea-i asa... daca-mi trimitea altcineva pachet, cum era sa fie ? Trebea sa ma duc dupa pachet intr-o ploaie de meteoriti ? :-? Posibil :P

In rest... sunt singur cuc la Bucuresti... intr-un program foarte regulat de mers la munca si venit acasa, intr-o dulce rutina. Acuma e drept ca la munci ii bine, de munca este chiar prea mult luna asta si nush cat se pot lauda cu faptul ca rad constant si pe faze foarte misto cu sefa/sefu.

Rutina ca rutina... dar de ce n-ar fi suportabila in conditiile in care m-am intors duminica din Vama Veche, de la FolkYou ... Eveniment fain! Concert Tudor Gheorghe... ca de obicei memorabil! Chilian, de apreciat si Iris intr-o forma de zile mari.
Se pare ca mi-am epuizat si anuala escapada cu Bubu in Vama Veche... Se putea si mai bine! Mersesem cu un gand de haos si dezbinare dar bugetul, folk-ul ne-au domolit spiritele... si tot a fost bine pana la urma ;)
Nota : Tineretul se pare ca se descurca mai bine la agatat decat noi! Care-i diferenta intre 20 si 22 de ani ? Si raspunsul banuiesc ca il stiam la 20 si acuma nu-l mai stiu :)) Cu siguranta domnul Mihai o sa ma aprobe cand citeste.

Dar pe langa cele povestite, si in lumina unor discutii purtate prin vama cu diverse domnisoare, am debitat urmatoarea, as indrazni sa-i zic, epigrama, adresata unei oarecare domnisoare, dintre posibile multe, si intutulata asa... simplu :

Unei găini

Mi-e... milă, când te văd aşa de tută,
Că de frumoasă eşti şi mă-nervează.
Am să te las să pleci oricât ai fi de brează
Şi cine nu s-o prinde... ăla să te fută!

Imi cer scuze in fata domnisoarelor [care chicotesc complice] pentru maniera lejer grobiana a exprimarii din strofa precedenta.

Si cam asta ar fi pentru seara asta
Revin la jazz, cafeluta si-o tigara...

Motto-ul unui pachet de unt : "S`unt deci exist!"

Saturday, July 18, 2009

Practica, LIVE II

Am zis eu c-o sa am timp... Asa ca revenim:

Pe lung : As putea spune ca am nimerit-o prea bine pentru 2 nenorociti in practica.
Suntem cazati la vila domnului doctor, programul este pe putin spus lejer, conditiile impecabile, cazuistica ca studenti la MV in practica nu putem sa ne plangem ca nu avem ce vedea... Deci revenind la ideea pe scrut, chiar e bine!

Interesant acest dom` doctor Marica Nicolae... Un soi de veterinaro-viticultoro-vanator, care se pare ca se descurca bine in toate cele 3 domenii... Poate mai ales in viticultura, fiind si-o chestie de traditie din tata-n fiu, pogoanele de vie, arta vinificatiei si tot asa...
Fara sa fiu rautacios, sper sa am ocazia sa vaz in cele 10 zile si cat de bine se descurca si cu veterinaria... dar pentru asta e nevoie de un caz mai dificil, rutina totusi... Nu ne zice prea mult. Vedem noi.

O casa cu etaj destul de draguta, impodobita din abundenta [dar nu deranjant dupa timpul aferent de acomodare] cu trofee de vanatoare... O carpeta di urs colo, o pisica salbatica, niste mistreti, fazani, capriori, un lup, un jder, un bursuc... Chestii de genu.

In rest linistea unui oras mic care bate mai mult a sat mare in orice zone ne-centrala...
Priveliste frumoasa de la mansarda...

Seri de cantat la chitara si savurat bere cu domnul coleg Catalin, un chitarist destul de talentat.
Si incepand de ieri ... vizita de weekend a fetelor doctorului, doua domnisoare simpatice care ne-au gasit in casa lor, ceea ce ar putea fi putin ciudat dar vad ca oamenii sunt foarte faini, ne-au integrat asa... de-a valma in familie.

Mai ziceam eu...
Dar mai e timp de asta

Friday, July 17, 2009

Practica, LIVE

Ehehe... dragii mosului... si iata-ma in a III-a zi din practica obligatorie de vara... dupa cum precizam in post-ul anterior in orasul Urlati, Prahova.
Intre timp conceptul de practica obligatorie de vara a ajuns un fel de concediul neasteptat de placut de vara.
Pe scurt : Este bine!

Pe lung: N-a timp deocamdata... Dar o sa am :D

Thursday, July 16, 2009

Dilema...

Ma tot intreb...
Sa va indemn sa lasati si commenturi ?
Ar putea iesii ceva interesant cred...

Desigur cu aceiasi rugaminte de a nu trimite link-uri cu acest blog de la om la om...
Sunt constient ca-i un domeniu public dar de publicitate n-am nevoie :)

Si-n rest,
Bem o bere, fumam o tigara,
Stam la mansarda si admiram privelistea Podgoriei Dealu Mare,
oras Urlati, jud. Prahova

O zi frumoasa,
Acelasi Orhan

Wednesday, July 15, 2009

Practica...

Interesant cum treaba asta cu practica obligatorie de vara s-a tot transformat dintr-o idee misto, intr-o problema in contextul angajarii dar cu speranta ca ma pot eschiva muncind totusi in domeniu, eschivare in conflict cu dorinta de a merge totusi cu unii din oamenii din grupa intr-un loc diferit de Bucuresti si scoala pentru a vedea cum sunt si off-site, la o problema nasoala in contextul in care am aflat ca nu merg cu grupa mea peste care s-a adaugat si faptul ca mergand in obligatoria practica pierd ocazia, cel putin deocamdata, de a invata care-i treaba cu Real-Time PCR-ul pe H1N1 si anume... Si culminand cu vestea ca in minunata practica in care nu prea mai conta cu cine merg... Nu o sa am ocazia sa vad chestii de interes sau sa ma plimb prin vreo ferma... Nu dom`le... Ma duc in Prahova sa vad cum le merge lor DSV-ul ... Oy! Sa vedem ce-o iesii...

Cu toate acestea, m-am dedicat pregatirii bagajului intr-un stil atat de meticulos si calculat incat e aproape inspaimantator. Cel mai probabil voi descoperii ajuns acolo ca am uitat ceva esential.. ca doar viata-i plina de surpriza frumoasa :D

Si-ar trebui sa zic ca voi reveni cu impresii de dupa practica nu ?
Ei bine... Sa vedem

Thursday, July 09, 2009

Yeah, it`s funny!

Probabil acest blog a avut mai multe forme in 3 ani, trecand de la un loc foarte privat in care in varsam nervii, imi scriam poeziile si mai vorbeam cu mine din cand in cand [intr-o crasa sinceritate] pana la aberatii si post-uri plictisite despre situatiile de fata sau chiar scrieri in momente de foarte bine sau foarte rau, mai mult sau mai putin de dragul de a scrie ceva si de a-i da acestuia [blogului ca de el vorbim] o continuitate...
Asemenea multor alte chestii... lucrurile tind sa se trivializeze nu-i asa ? Poate ca nu si-mi place mie sa dramatizez...
Dar sarind mai departe,
Interesant cum parintilor le este foarte greu sa dea drumul imaginii acelui copil, pe care l-au crescut si l-au sters la fund sau la nas, dupa cum cerea situatia desigur... Pe de-o parte esti bombardat din ce in ce mai des cu discutii de genu : "Pai de-acum esti si tu om in toata firea... cat poti sa te mai bagi ca parinte in viata unui adult ? " vedeti aici vorbeste ratiunea din parinte.
Pe de alta parte te mai trezesti cu intrebari de genu : "Vad ca cutarica prieten/coleg al tau e in Tulcea, oare ce-o cauta ? A... e Vacanta! " si-aici parintele care nu vrea sa dea drumul acelei imagini de copil cu muci la nas...
Amuzanta toata situatia daca o privesti de la suprafata... :)
Daca e s-o iei mai in adancul problemei poate devenii serioasa, grava uneori trista... Dar per ansamblu si cu starea de spirit buna... Yeah, it`s funny ! :D

Schimband din nou subiectul:
Ce ne face vulnerabili in fata sexului opus si de ce ?
Sa vedem... atractie, chimism hormonal si chemarea primordiala pentru reproducere pe partea stiintifica si romantism, preferinte si societate pe partea psiho-sociala...
Dar astea nu raspunde totusi la intrebare... Asta creeaza doar atractia.
Ce si anume suntem dispusi sa facem sau chiar sa sacrificam ca sa modulam o stare de atractie catre o interactiune... relatie... sex ...
Pareri or fi multe... nici nu-i intentia mea sa fac acilea vreo analiza exaustiva a fenomenului.
O idee ar fi totusi urmatoarea: Suntem foarte grabiti sa vedem la ce putem renunta pentru a face acel pas de la atractie spre ce-o iesii... Povestea ca exista potrivire si nu trebuie sa renunti la nimic chiar n-o inghit. Cine se potriveste peste 90% cu persoana iubita ? si 90% deja e un procentaj aberante... :P
Deci renuntam...
Si cum renuntam ? Ca doar nu s-o lasa nimeni asa deodata de orice placere ca sa-i faca pe plac celuilalt... Nu. Renuntam la convingeri putin cate putin... Coboram nivelul ca sa zic asa...
Nu-ti place fumatul sa zicem... OK. Nu-ti place dar totusi persoana arata asa bine... Si ce daca fumeaza ? :P
Era doar un exemplu oricum...
Mai adaugi si factori care te preseaza [ti-e a te indragostii, a trecut nush cat de la ultima intalnire up close ad personal cu cineva, etc.] si uite asa cobori nivelul si mai mult...
Ok... si intr-un final dupa ce te-ai metamorfozat in ceva ce crezi c-ar fi atragator pentru persoana in cauza, urmeaza un deznodamant nu-i asa ? :D
Si acesta poate fi... sa vedem :
- iese ceva, scurt sau mai lung...
- nu iese nimic; cu cele 2 subtipuri :- nu iese pur si simplu;
- castigi inca un "prieten" ; :))

Si ce faci in ipostaza a 2-a ? Nu iese nimic, ok! N-a iesit! Dar tu de ce ti-ai coborat nivelul ? De ce ai renuntat la o parte din tine pentru o perioada ? Buna intrebare.

Si desigur... intr-un mod copilaros... la final ajungi sa fi suparat, fie... poate nu suparat, dar oricum sa nu mai vezi persoana in cauza asa de minunata... o vezi in asamblu daca esti corect si onest sau o vezi cu mai multe hibe si o desconsideri daca esti mai ranchiunos ca sa nu zic tantalau.

Si pana la urma pe cine esti suparat ? Pe cineva cu care n-ai nici o treaba ? Mi se pare lejer stupid...
Pe tine ca esti dispus sa-ti pervertesti asa de usor din propria persoana ? Ei... parca mai are o logica :)

Si-am incalecat pe-o sa...

Wednesday, June 24, 2009

update

La 24.06.2009 scriam ... :

Ehe...
De cand n-am mai zis..
Si-ar cam f de zis. Dar timpul... Unde-i timpul....

Scurt/2 :
- sunt in sesiune;
- muncesc pe bani :P ;
- sunt lejer miop :))

Voi revenii...

Si-asa ca am revenit, sa mai explicitam putin din cele scrise.

Nu stiu de ce ma tot plang ca nu este timp pentru ca... s-ar gasii timp. N-oi fi avut chef in ultima vreme si probabil din motivul invocat n-am mai scris. Indiferent. Hai sa vedem cu ce sa incepem...

Una la mana ar fi discutiile pe care le ai in oras, la o bere dupa scoala sau intre scoala , cu colegii de facultate...
Nu stiu sa zic ce discutii au oamenii care nu-s la mine la facultate, pentru ca nu ies cu iei dupa cursuri sau intre laboratoare... Stiu ce discutii au oamenii cu care am iesit la bere in perioadele de timp indicate... si-ntr-un mod dubios... Stiu si ce discutii poarta studentii la medicina [unii dintre ei desigur] intre ore. Si nu pentru ca am foarte mult prieteni la medicina ci doar pentru ca... FMVB si UMF-ul impart mai mult sau mai putin acelasi Bar si anume 35-ul.
Putin despre bar... Un loc foarte ok daca vrei sa mergi sa bei o bere, eventual pe terasa daca-i vara, si sa fi agresat de chelnerite. Nu este chiar atat de tragic, dar cu exceptia unei singure dudui care mai zambeste asa neconditionat... Restu-s, anoste. Ceea ce probabil adauga la farmecul barului, ce stiu eu, nu ma pricep... :P
Cat despre studentii la medicina umana, si daca tot am zis asta, macar sa pun si aici gluma de-mi apartine. "Daca studentilor de la Medicina Veterinara, si anume noua, ni se spune MV-isti, celor de la Medicina Umana cum ar trebuii sa le spune ? " Nu-i cea mai despteapta gluma asa ca sa continuam... cu medicii in devenire. Acesta povestioara nu are nicidecum caracter axiomatic ci pur si simplu releva o parte din gandirea "pre-medicala".

Dupa cum ziceam muncesc pe bani, dar despre asta mai incolo, deocamdata revenind la faptul ca ma duc in fiecare din cele 5 zile de program la munca si cand plec de acolo, cu toate ca nu-mi rup spatele cu muncile simt nevoie si mai mult.. placerea de a bea o bere. Mai ales ca azi a fost pe bani mei... Si-mi pun frumos si eu pe umar gentuta si ma indrept spre 35 cu pofta si speranta de a gasi macar o masa libera la terasa. Am gasit 2. O aleg intr-un mod logic pentru mine pe cea dinspre grupul de tineri, vadit studenti la medicina(3 fete si-un tanar). Chelnerita imi aduce obisnuta Stella la halba si eu imi largesc pe masa Academia Catavencu, imi aprind o tigara si sorb cu pofta, din nou, din bere. Si-n timp ce-m citesc si eu ziaru linistit si-ncerc sa-mi dau seama daca domnisoara care sta cu spatele la mine, un spate frumos de altfel, arata bine si din fata [nu arata...] incep sa prind gust la conversatia tinerilor mai ales ca-mi rasunau in ureche cuvinte cunoscute, histologie, bio-cel, anatomie si alte chestiuni... Ii las in pace si-mi continui goana prin ziar, niste chestii amuzante ce-i drept.
Imi atrag din nou atentia tinerii cand observ ca discutia lor, nu era deloc despre medicina, cuvintele care-mi rasunau cunoscute in ureche erau doar etichete pentru diversi profi si subiectul era cat de asa sau asa sunt unii altii... Biiine... de asta discut si eu la bere cu colegii.. nici un bai. Mai departe porneste o discutie ferventa despre bani si cum ii prost de greu sa te descurci ca medic in rezidentiat, afirmatii peste afirmatii cum ca ele, domnisoarele, nici nu s-au gandit la bani cand au dat la medicina, ca pasiunea, ca dedicatia, mandria medicala, ietc... Biiine... Deci bani. Si cum aflu... 7-9 milioane daca castiga un medic rezident in primul an. Stiam asta dar revenindu-mi informatia in situatia primirii primului meu salariu... Ma gandesc. Ce bine castiga astia frate :P Apoi imi dau seama ca eu, daca nu-mi schimb jobu si termin facultate. Castig mai bine .... Se intoarce roata :D
Si se continua discutiile de principiu, despre etica, despre cum arabii din facultate sau majoritatea strainilor in rezidentiat nu fac nimic fara sa intrebe : "Da mie ce-mi iese din asta?" si tot asa... Cuviosii convorbitori de la masa alaturata se ridica intr-un final sa plece... Replica finala a tinerei cu spatele frumos si atat : "Eu nu mi-as permite sa ma casatoresc si sa fac un copil pana n-as putea sa-i ofer tot ce n-am avut eu... Si prin tot ce n-am avut ma refer de la... [a fost un la... ramas asa] pana la masina ultimu model la 18 ani"
Deci este clar dragii mei, daca mititica, dupa 6 ani in care "isi roadecoatele prin facultate" [tot din spusele de la masa] nu poate sa-i ia copilului masina ultimu racnet la 18 ani, degeaba mai face medicina... Sistem urat de Romania. Intristezi fetele de la medicina! Rusine sa-ti fie !
Eu ma tot intrebam unde sunt principiile, etica, profesia si mandria medicala... Aparent le scapase in scrumiera.. Nush!

Asa... si-amu ca nu mai am timp si chef... sa rezumam restul...

Am zis ca muncesc. Da, asa este. Dupa 1 an de mers pe la Cantacuzino, constant sau nu, s-a ivit si sansa sa fiu si eu angajat. In titulatura mea oficala Tehnician Cercetare Stagiar [5 luni... apoi trec la III, II si eventual I ietc...] in Laboratorul de Imunitate Celulara, Centru de Studii Avansate, INCDMI Cantacuzino.
Bravo mie! :P
Am zis ca muncesc pe bani da ? Da! Si ieri mi-am luat primul meu avans din salariu...
168 RON !!! O minune :))

Sesiunea si anume...
Mai am un examen de dat. In rest o restanta anu asta si una de anu trecut. Nu-i mare bai.

Sunt lejer miop.
Asta chiar nu ma asteptat sa se intample dar uite ca...
Am -0,5 la fiecare ochisor... Asta e. O sa-mi trag ochelari.

Si cam asta ar fi...
Ziua buna!

Wednesday, May 13, 2009

un amalgam dulce

Buna dimineata!

No... cu absenta, mai mult sau mai putin prelungita, cu putine chestii de spus si multe de gandit...

Se pare ca muzele mele, subtantiale[daca le-am avut vreodata], ma viziteaza din ce in ce mai rar si in consecinta... Cochetez cu gandurile altora. Ceea ce ma deprima, ma bucura si ma lasa prost... intr-un amalgam foarte dulce si deloc controlabil.

Ca sa ma intorc la ceea ce zicea un anume Toparceanu...

"C-asa este viata... O goana
Si-n zbor saptamanile trec
Ramai sanatoasa cucoana,
Ca-mi iau geamantanul si plec... "

Wednesday, April 15, 2009

...

N-am mai scris si anume... de ceva vreme. Sa zicem ca n-am avut timp... cum n-am nici acuma, dar pana la urma... Ma intorc eu

Wednesday, March 11, 2009

Aforismele

Imi place sa-mi rasfoiesc din cand in cand in cand un volum de aforisme de Blaga, in care trec cu privirea prin multele ganduri si ma opresc la cate unul. Evident, la cel care-mi starneste interesul, ma pune pe ganduri sau cu care ma gasesc in asentiment la momentul respectiv. Poate din dorinta de a atrage atentia, poate din dorinta de a nu ma alatura tonelor de nimicuri, fara sa jignesc pe nimeni, din status-urile de messenger ale oamenilor din lista, mi-l pun ca status.
E drept ca din considerende de spatiu limitat si "estetica", nu pot sa-mi pun un status de 4 fraze... care sa se poata citi numai daca selectezi omul in lista si astepti sa iti apara tot statusul... imi pun unul mai scurt. O propozitie, o fraza rezonabil de lunga. E drept ca din graba uneori nici nu stau sa le citesc pe cele lungi... si-mi dau seama ca in timp ce multe dintre aforismele mai "comprimate" deja le am intiparite in memorie, la modul, imi suna foarte cunoscut... se pare totusi ca nu le fac deloc dreptate celor mai elaborate. Unele idei merita ce-i drept, mai mult decat o 10 cuvinte dintre care un verb.

Si dintre ultimele aforisme lecturate, va redau urmatorul :

"Cei mai multi oameni se trezesc la un moment dat cu sentimentul ca "exista"; acest sentiment este, pentru cei mai multi, suficient sa le comunice si sentimentul sanatos ca au un drept la existenta - sau chiar toate drepturile. Sentimentul meu in aceasta privinta a fost, din pacate, cu totul altul. Inca din adolescenta am fost purtat de sentimentul ca "exist", dar ca numai "creatia" imi poate da si un drept la existenta. De aici o anume timiditate, o anume tacere, o anume tristete metafizica de-a lungul varstelor mele. "

Si il vad edificator pentru tot ce am incercat, din cand in cand, sa pun pe aici, e drept ca mai mult pentru mine, si pentru oricine ar mai fi interesat, ca subiect de monolog sau idee. Ganduri disparate, notate la momentul oportun, fie el apropiat, rememorat sau amanat si uitat.

Sa zicem ca poate am exagerat, nu-i cel mai cultural blog de pe internet, nici n-am pretentia sa fie. Dar macar sa zica ceva, sa prinda interesul [al meu sau al tau] cu o violenta elengant de dura si sa-l mentina pana la punctul final.

Ceea ce numeam cu alta ocazie, "o naclaire in mediocritate... ", cred si se contureaza din ce in ce mai mult a fi, cea mai mare frica a mea.

Cu toata astea, prostitutia intelectuala [ si suntem in stare sa ne dam seama fiecare cand facem asta... nu-i asa ?] la orice nivel ar fi ea, are cele mai imbietoare mreje de care arareori scapi. E drept ca te trezesti, te scuturi de mizeria in care te-ai bagat de bunavoie si pleci. Eventual iti mai si bagi o doza de atac de substituent cultural, pe post de perie anti-prostitutie intelectuala si sa zicem ca revi la linia de plutire. Eram tentat sa folosesc termentul de banal. Dar imi dau seama ca, nu de banal trebuie sa ne ferim. De banalitatea unei mase de oameni as fugi mancand pamantul, e drept. Dar banalul propriu si personal, atat timp cat nu-i reluat sistematic de 50% din oamenii pe care-i cunosti sa zicem, e absolut admirabil. Iti bei o cafea si fumezi o tigara... Foarte ok! Dar asta-i tot ceea ce te relaxeaza ? Iti bei cafeaua, fumezi o tigara si...? Citesti nu ziar non-consum, asculti muzica non-consum, scrii ceva ce nu este cerut nicaieri [gen scoala, munca, etc], asculti zgomotul de afara si toate cele antementionate in Timpul Tau ? Asa mai da!

Cu acestea fiind spuse, inchei aici si ma intorc la muzica, cafea si niste rasfoiala prin diverse carti...

Thursday, March 05, 2009

doar un gand

Greseala nostra nu e ca ne dorim prea multe, greseala-i ca ni le dorim pe toate odata.