Wednesday, June 30, 2010

ultimul copil, al unui imperiu...

Asa... acuma ca sunt asteptat in mod fierbinte de cafeaua din dreapta mouse-ului, si exista si muzica buna pe Radio Swiss Jazz pot sa-mi incep si eu dimineata ca omul relaxat.

Inainte de a ne vedea de cele din program pe ziua de azi...

Este de-a dreptul infricosator ceea ce se intampla la mine la munca... Ma simt ca ultimul copil al unui mare imperiu. Cand am facut si eu ochi in lumea Cantacuzino-ului, se vorbea oricum lejer la timpul trecut despre gloria si maretia institutului, dar nu era nici un pericol iminent la porti. Pur si simplu... Era o perioada mai slaba din istoria nicidecum pe terminate a unui lucru mare. Lucrurile s-au mai schimbat si de la o teama latenta, insotita de sublinieri ale importantei evidente la nivel national al unei asememnea structuri, de a avea aceiasi soarta ca alti colosi strategici romanesti am ajuns azi la a se discuta prin care anume eveniment recent isi va gasii institutul sfarsitul. Va fi lipsa autorizatie de productie va fi lipsa de azot lichid ? Oribil de palpabile ambele teorii.
Nu se mai fac greve, nu se agita lumea prin laboratoare... Institutul moare cu atat de multi doctori la cap. Nu privesc aceasta realitate nicidecum politic ... desi este evidenta si mana politicii in toata treaba asta.
Stiintific vorbind... E tare greu.

Si revin cu precedenta comparatie... ma simt ca ultimul copil al unui mare imperiu.
Cade Constantinopolu si intrebarea mea e... De pe parte a zidului vreau sa fiu cand pica ?

Daca tot am deschis aceasta cutie pandorica ... probabil sunt dator sa zic si altele dar constat ca-i putin prea deprimant pentru dimineata asta.

inchei aici, in speranta ca voi putea intr-o zi sa revin asupra subiectului schimband comparatia istorica cu una mitica... aia cu pasarea Phoenix.

Orhan

Monday, June 28, 2010

Today

IS NOT A GOOD DAY FOR SCIENCE ! (si nu a fost doar o banuiala :P)

pe scurt m-am hotatar si nu ma duc la examen.

Motivele sunt mai mult decat simple :
- n-am invatat;
- n-am mintea necesare sa invat de-acum incolo (3 ore);
- n-am !

O sa regret cel mai probabil,
dar mi-o asum


[la 5 ore dupa afirmatiile de mai sus :
- m-am dus la examen ca de... cica prima conditie este sa te prezinti;
- am intrat;
- am dat foaia si-am plecat!]

asa ca dragii mei... Tin sa trag o concluzie foarte justa zic eu:

Prima conditie nu este nicidecum sa te prezinti, PRIMA CONDITIE este SA INVETI inainte sa te preziti!

Am ZIS!

Sunday, June 27, 2010

Etichete

Din ciclu... ce n-as face ca sa nu invat la ora asta... sau poate doar o pauza bine-meritata... Na ca mi-am tras ETICHETE pe blog. Ca sa fie mai usor de gasit chestii pe un subiecte sau ceva. Mai usor pentru mine evident. Nu stiu cati altii se uite retrospectiv pe-aici :))

Daaar... Avem label-uri da ? Estem cul !

Si salut desigur blog-ul lui Chiri. Imi place!

PS : Nu-mi plac blog-urile!

Deci paraziti!

Sunday, June 20, 2010

Auto-asumatul LEPRA

Foarte interesant de urmarit, si mai ales in perioada aceasta, in care manifestarile de natura subiectului,pe care urmeaza sa-l abordez, devin din ce in ce mai pregnante, si anume... evenimentul psiho-social autointitual LEPRA !

As vrea sa facem mai intai diferenta intre omul lepra prin nastere (indolentul cu drepturi depline, lenesul prin excelenta, prostul, cel-fara-de-griji chiar...) si auto-asumatul lepra. Nu ma intereseaza sa tratez subiectul lepra din nastere, este vast ce-i drept dar nu face obiectul acestei dimineti. De asemenea il si invidiez pe acest om, pentru puterea de delasare, asa ca nu.

Auto-asumatul LEPRA. Sau lepra de ocazie daca doriti...

Capabil, inteligent si ager, lepra de ocazie traieste alaturi de omul de rand in perfecta armonie. Nu deranjeaza prin nimic aproape, netradandu-si adevaratele veleitati decat in anturajul apropiat. Situatiile aparute se rezolva cu sau fara participare, viata merge inainte...
Ei bine dar... pentru ca mereu exista un dar. Exista si situatii limita sa le zicem. Situatii mai stresante dar nu la nivel individual. Acelea s-ar rezolva si in liniste, pentru ca-s individuale nu ? Ehe... dar cand inca o sama de oameni au aceiasi problema si aleg sa si-o rezolve de capul lor, aici este momentul sa actioneze LEPRA. Trebuie putina publicitate nu ? Si-atuni apare fenomenul arhicunoscut de FRECAT MENTA ACTIV... si anume... nu-ti faci treaba, dar te plangi incontinuu despre cum n-o faci... pana determini o tona de lume sa se implice in problema ta, motivandu-te, sustinandu-te, dar... nefolositor. Insuccesele cred ca alimenteaza acest fenomen. Izbandele sunt putin mai naucitoare dar LEPRA se poate regrupa rapid, pentru urmatorul eveniment.

Aici, acum, a fost descris contextul ideal in care LEPRA, jubileaza!

Nu ma intereseaza sa gasesc o solutie sau vreo alta interpretare...
Relatam si eu pur si simplu

O dimineata frumoasa va urez!

Wednesday, June 16, 2010

the land of sesiune

Magica locatie intradevar...


Nimic nou ce-i drept, nu-i prima sesiune si nici ultima, daaar... E prea cald oameni buni! Mult prea cald!

Trebuie sa ne descurcam totusi!

Imi doresc sa merg la Garana Jazz Festival anu asta... dupa 6 ani de dorit :P

Poate se va si intampla... si hai ca nu mai scriu caci imi este evident ca n-am nimic de zis!

Sesiunea-si face simtita prezenta totusi... uite ce incoerent sunt! Joy!

Sunday, June 06, 2010

Duminica

Avem data de... 06.06.2010 ceea ce presupune mai multe chestiuni:
- este prima duminica de iunie si eu imi servesc cafeaua la geam;
- este ultima duminica cand chiar nu era nevoie sa ma trezesc asa devreme :P

Dar sa nu facem atata caz din mai nimic...
Ne mobilizam si sigur iese ceva!

Imi recomand cafea, ciocolata, jazz si Pink Floyd.

Altora le recomand sa-si gaseasca propria reteta!

O dimineata frumoasa de duminica,
Imi/Va urez

Saturday, May 22, 2010

Si de ce n-ar ploua ?

Si de ce n-ar ploua ? Nu e nadusala, nu te bate soarele-n cap, e ok!

Asta scriam, ca un post de-un rand, mai devreme, cand ma holbam la cat de innorat e de cateva zile...
Intre timp am plouat. Si zic AM, pentru ca am stat si-am plouat si eu odata cu ce era afara...
Si ploaia nu-i in nici un fel o forma a naturii de-a plange. Cel putin nu imi inchipui cum sa plangi asa de expresiv... Nu e o vaitare in ploaie mereu. Ma uit pe geam si vad ceva care oscileaza de la melodia unei doine de jale pana la veselia unei hore sau chiar desfraul extaziat al unui saman voodoo dansand in rimtul frenetic al tobelor.

Am plouat de la momentul in care nori-mi pareau niste perne mari de tifon ce incearca grabit sa transporte apa ...
Am plouat odata cu perdeaua de apa ce a venit dupa.

Aud ploaia fiindca o vad. O vad cum loveste acoperisul mare din fata ferestrei si suna sec si nervos... O vad in schimb cum se loveste de fiecare frunza si aud mii de bubuituri. Frunzele nici macar nu se misca cand ploua tare. Stau... ca oile... cu capul in jos si ingramadite, de-un verde crud, deloc specific vreunei oi.

Vad ploaia si nu pot sa aud muzica care-mi iese de sub podul palmei (unde-s difuzoarele laptopului evident). Dar nu o aud mai ales pentru ca vad ploaia.

Si-i atata soare peste nori. Doar ca ploua!

Si de ce n-ar ploua? :)

Saturday, May 15, 2010

rima

Capatului meu de lume,
I-am pus porti bine-ncuiate
Si ca paznici numai glume
Ce nu se dau dezlegate.

Tuesday, May 11, 2010

Focus! Daniel-san!

Buna dimineata,

Din nou de la cafeaua mea de dimineata, dar cu-o priveliste mult mai inverzita asupra FUT-ului(Facultatea de Utilaj Tehnologic, nu va ganditi la prostii). Primavara chiar si-a facut de cap cu peisajul de pe fereastra, si cu toata ca am schimbat zapada de pe uscaturi cu crengile pline de frunze, efemera-i mai si inverzeala asta. Nu cred c-au trecut 3 saptamani de cand au inverzit copacii si deja verdele nu mai e tot ala... trecem incet spre verdele acela prafuit de vara. Nu ne-om lua chiar din atata lucru.

Fiind foarte constient ca e posibil sa zic din nou ceea ce am de zis, si ca subiectu-i la indemana oricui, revin cu insistenta bunicului meu si zic ca "toate se fac la timpul lor!" Si daca pana acuma ma gaseam pe mine exponentul aiurelii in perioade de importanta considerabila, constat ca-i boala generala oarecum...

Uameni buni, preteni, trageti-va-n sus de izmene si vedeti-va de treaba, de ceea ce este cu-adevarat important, la modul obiectiv. Timp sa ne agitam, sa ne isterizam, sa suferim, sa iubim, sa ne futem, sa bem si alte ocupatii pe cat de placute pe-atat de consumatoare de timp avem mereu. So... Focus! Daniel-san! (cum zicea adesea simpaticul Pat Morita, interpretand deja celebrul rol, al domnului Miyagi)

Totusi intr-o mare de frivolitati/banalitati, cu toti avem cate-o ancora, avem un ceva care ne face sa avem o parere mai buna despre sine, sa credem ca... "Uite, tura vura, tranca fleanca dar fac treaba aia!". Ei bine eu de curand m-am cam dezlegat de ancora si nu stiu cat de linistit o sa fiu pana nu ma ancorez la loc. Care-i ancora mea ? Si ce-am de gand sa fac ca sa fiu din nou prins de mal impotriva derivei zilnice... prea putin conteaza. Ideea e foarte simpla... verificati-va ancora si unde-i ancorata, sa nu va treziti fara.

Criptic si dubios,
punem punct.
Ma duc si eu spre Institut, cat inca mai am un loc de munca... :))

Monday, May 03, 2010

I survived JMICA

Buna dimineata,

Ei bine. se pare ca a mai trecut inca un 1 mai, 2010 de data asta, si eu n-am fost nicidecum in Vama Veche. Nu ca nu mi-as fi dorit sa ma duc si sa ma integrez in absolutul bahic pe-acolo... dar pentru ca nu s-a putut. Nu s-a mers!
Si ca sa explicam de ce nu s-a putut si ce inseamna JMICA dintr-un foc ei bine...
Orhan a participat la "Joint Meeting of Immunology and Clinical Alergology" in cadru careia a avut loc al 40-a Congres al Societatii de Imunologie din Romania, membru al carei societati se intampla sa fiu. Si uite asa, am schimbat tricoul de vama vache si blugul rupt cu sacoul kaki si raiatul bej, mi-am petrecut 4 zile frumoase la Sibiu, si am vazut si eu cum ii la un congres stiintific.
De ce ziceam "I have survived JMICA" ? pentru ca am reusit sa trec si peste prima mea prezentare in fata unei sali de cercetatori. N-am lesinat si nici nu m-am facut de ras, sper! Ma rog... toti trebe sa incepem de undeva.
In schimb am stat si am cascat ochii si ciulit urechile la ceea ce se prezenta pe-acolo si tin sa zic ca ... in ciuda tuturor inconvenientelor, a lipsei de bani si a problemelor de care toata lumea se vaita, chiar se face treaba pe la noi prin tara si prin balkani. Niste prezentari foarte interesante la greci, bulgari si sarbi.
Foarte frumos!

Mie unu mi-a placut! Si chiar astept urmatoarea ocazie de genu.
Pana una alta... Un lucru ii cert, mai am.... Hat! Pana sa pot sa ridic si eu capu ca prezint ceva... demn. Si mai ales pana sa zic ca inteleg tot ceea ce zice lumea despre imunologie. Dar nu-i nimic... O astfel de revenire la realitate ii foarte bine venita!

Dar schimband putin registru... Trebe sa plec si eu la mare cat de curand! Nu se poate asa! :))

Cam atat... scoala ma cheama. cred...

Thursday, April 15, 2010

Maree sociala + update banal

Sa vedem...
Pe cat ne consuma urbanizarea asta diavoleasca in care misculam anevoios zi de zi, probabil pe atat de multe oportunitati ne ofera, nu ? Cu toate ca asa de rar ne aplecam asupra chestiilor de genu... Eu de ce trebuie sa cunosc 40 de oameni pe zi ? De ce trebe sa salut tot poporul cunoscut din vedere ? De ce am nevoie de un job si de-o casa ? Raspunsul este evident banal si absolut obiectiv. Dar nu acel raspuns ma intereseaza deocamdata... Acela-i mult prea simplu ca sa-l cocot pe blog la ora asta.
Problema este ca nu constientizam mai nimic la un nivel organic. Traim, invatam, muncim pentru ca asta face toata lumea. Ne miscam de colo colo in inertie precum zooplanctonul oceanelor depinzand total de mareea sociala.
Nu ridic aici nici o problema noua si nu vreau sa ajung la vreun raspuns absolut.
Pur si simplu subliniez. Suntem niste animale sociale recunosc. Dar cat din frumusetea interactiunii cu semenii sau cu natura mai gustam cu adevarat ? Prea putin as zice.
Vreau o casa in padure. Vreau sa ma bucur cand imi bate cineva la usa si nu sa-mi dau ochii peste cap. Desi probabil si acolo as face la fel o vreme... :))

Am o noua casa ce-i drept. In care nu m-am mutat inca dar facem si asta in curand.
Unde am de gand sa locuiesc singur si sa primesc vizite. Eventual. Ne mai gandim la asta...
Promit sa revin cand ma plictisesc de singuratate si sa anunt populatia. Desi simt ca dupa 23 de ani de stat cu lume sub acelas acoperis parca ar prinde bine macar un an de izolare. Pe cat se poate.

Vreau o floare. Animal de companie aparent o sa am... 4 soareci. Care daca e s-o luam cantitativ, fac cam cat un porc de guinea :))

Revin cu o poveste despre alte chestiuni si despre ce urmeaza sa fac. Sibiu printre altele...

Sunday, March 28, 2010

E mult mai mult in viata decat vietuirea complicata pe care nici nu constientizam ca ne-o asumam, e mult mai mult simplu teribil de complicat de care poate n-avem curajul sa ne interesam.

Thursday, March 11, 2010

Tare nu ne intelegem noi... intre noi!

Tuesday, March 02, 2010

Primavara ?

Ieri a trecut aproape pe nesimtite, cel putin pentru mine, ziua care a fost, 1 martie.
Si zic pe nesimtite pentru ca, pentru prima data nu m-am ambalat deloc, n-am facut surprize, nada. E drept ca am luat flori si 5 snururi de martisor si le-am oferit doamnelor de la munca, profesoarei de ... licenta (e o poveste mai lunga aici) si la cateva, 5 evident, colege. Problema ii alta, totul a fost atat de sec...
Imi cer scuze de-aici tuturor domnisoarelor pe care le-am uitat si inclusiv celor carora le-am dat martisoarele pentru maniera expeditiva in care am facut-o. Nu e mare chestie. Niciodata n-a fost mare chestie... Dar contextul de ieri a fost asa tampit, incat nu am apucat sa ofer ceva cu draga inima. Situatia se poate inca remedia, evident.
In orice caz, se pare ca oficial s-a declarat primavara, din moment ce mama a inceput sa lucreze deja la solarii si sa intre in priza cu tot ce inseamna piata :))

Intre timp a mai trecut o glorioasa sesiune la FMV si a inceput un nou semestru. Urmeaza deci... Sa ma intorc in randul celor muncitori, la INCDMI evident, sa-mi spal halatele in weekend, sa ajung si la scoala poate...
Oricum... Indraznesc sa zic ca... Viata ii greu!

Hai cu sentimente mai primavaratice... !!! Am iesit din iarna asta, ca o ceapa...

Saturday, February 27, 2010

Marea schimbare...

Schimbare... Un cuvant foarte des intalnit, mai ales in contexul actual economico-social, dar nu acel soi de schimbare ma preocupa la momentul respectiv... Duca-se unde contextul economico-social. Ma gandesc la schimbare, raportat la cat de des trebuie sa ne schimbam, cate ceva pe colo colo, ca sa ne suportam, sa fim... impacati cu noi? asa era expresia ?
Cine e impacat cu el ? De ce ne-am mai propune diverse schimbari daca am fi in fapt multumiti ?
Si mai ales... Cum trebuie sa ne schimbam ?
Evident ca nu e suficient sa te trezesti de dimineata sa zici... Gata! De acum incolo... Pe dracu.
Pe de alta parte, nici astea planificate din timp nu le vad sortite izbandei. Anu asta am de gand, incet incet, sa fac asa... Uhm... Dubitabil.

Ne schimbam in masura in care ne-o observa lumea cu care nu ne-am intalnit de mult timp. Oamenii care nu ne vad zi de zi... Traiesc eventual cu o idee de nu stiu cand, si-ti zic, Vai dar te-ai schimbat fata de acum nu stiu cat timp. Evident ca ne schimbam... Dar foarte putin voit!
In rest doar trec anii pe langa noi... si noi in consecinta, ne lasam schimbati, fara sa observam, propunandu-ne mereu, alte si alte schimbari... De neatins.

Asa ca eu nu-mi propun sa ma schimb. Vedem ce-o iesi...

Wednesday, February 10, 2010

Ceata...

Afara este intradevar ceata...

In rest, referitor la o oarecare incertitudine la care ne-ar putea duce gandul citind cuvantul ceata si cele 3 puncte de suspensie care-l urmeaza, nu este cazul.
Totu-i chinuitor de clar. Obiectivele evident ca exista si nici nu-s imposibil de atins.
Totusi... de-o claritate brutala, de genul revelatilor avute in somn care te determina sa te trezesti. Exclamand eventual un mult prea folosit, Evrica!

Prin urmare sa nu mai pierdem vremea...
Si sa continuam ... in ceata!

Friday, January 29, 2010

Retorica

Aştept să aflu cine sunt,
Şi mai ales să aflu-aştept.
Dacă las urme pe pământ
Şi dacă eu, simţiri deştept?

Aşteaptă oare lumea
Să aflu cine-s…
Ca să-i spun

Aştept eu lumea
Ca sa-mi spună
Că a aflat eu cine sunt

Aştept să aflu cine sunt,
Şi mai ales să aflu-aştept.
Dacă las urme pe pământ
Şi dacă eu, simţiri deştept?

Saturday, January 23, 2010

in loc de nimic precis... nimic :D

E iarna! Si-ntradevar poate prima iarna in adevaratul sens al cuvantului de ceva ani incoace... Asa ca, azi mi-am alocat 10 minute sa privesc cum fulguieste... Frumos!

In afara de fulguiala de afara... o zi absolut pierduta. In care mi-am permis sa nu fac nimic pentru ca... Vine scoala, pre-sesiunea, sesiunea si tot asa... prin urmare : Am petrecut o zi facand absolut nimic!
Despre planurile marete care urmeaza a fi puse in practica nu va povestesc, si nici nu va aduc la cunostinta ultimele noutati... vine si vremea pentru asa ceva. Cu alta ocazie!

Friday, January 15, 2010

... despre frunze si moarte

Din nou buna dimineata...

Am tot prins sau avut discutii in ultima vreme despre notiunea atata de enigmatica a mortii, pe care evident nimeni n-a experimentat-o, inca..., asa ca mai toata lumea isi da cu parerea, are o idee, o vaga banuiala, etc... Sa nu credeti acuma ca discutam despre moarte in general, nicidecum, au facut asta destul de multi pana acuma, sunt convins. Pornisem, eu unu, de la observarea unor frunze, undeva prin noiembrie, frunze galbene, cazute, asternute pe sub copaci, in clasicul covor mult cantat in proza si poezie. Observatia la momentul respectiv a fost una simpla: cat de frumos isi pastreaza arhitectura frunzele uscate pur si simplu, la timpul lor, in procesul natural tomnatec, in care usor usor o frunza-si schimba verdele deja prafuit al verilor lungi, pe care le avem de ceva ani incoace, cu niste pete maronii, care se intind aproape de neoprit pana cuprind toata suprafata frunzei si in cele din urma o determina sa cada. Si frunza asta cade pur si simplu, isi executa milenarul dans pana la pamant, unde se aseaza nonsalant peste alte si alte frunze... Diferenta o vedem in frunzele uscate fortat, uscate de frig, de vant, de ger si ploi reci, chiar inghet. Si-aici peste o foarte inca vie a frunzei vin si isi lasa amprenta capriciile vremi, in cel mai brutal mod. Frunza-si pierde verdele de la margini spre mijloc, se rasfrange si se contorsioneaza spre a forma o urata rulada maronie, care se prabuseste necioplit spre pamant, peste alte si alte frunze contorsionate. Sa te uiti la o frunza moarta de frig dintr-o perspectiva emotional-artistica, sa privesti organic implicat, iti lasa o impresie mai degraba de prim martor la locatia unei crime decat comtemplarea unui peisaj natural. Angoasa pe care o citesti in frunza aceea chircita, durerea pe care o vezi in fiecare nervatura a frunzei dand arcuri de cerc neregulate si frangandu-se brusc, izolare pe care o astfel de frunza o are fata de celelalte din acelasi covor te frapeaza... Pe cand frunzele drepte, pastrandu-si forma naturala, cu doar culoarea schimbata, se aseaza una peste alte, avend un contact aproape intim reciproc, dand sentimentul unui destin comun. Imagine e total alta intr-un covor de frunze incretite, fiecare dintre acestea pare ca-si cauta singura salvarea din nervura centrala, incercand sa se inchida in sine, cu spatele la tot ce este in jur, un morman de straini, nefericiti ca se afla laolalta.
Si de aici plecasem cu gandul la moarte, posibil ca si la oameni sa fie la fel... Poti muri, la timpul tau, impacat sa zicem, intr-un mod destins, cu capul pe spate, mainile lejere, si o figura calma, ca o frunza uscata la vreme ei intr-un covor, mozaic de nuante. Si totusi, ce efecte nefaste lasa asupra unui cadavru moartea in agonie, agatarea de viata pana in momentul in care efectiv iti scapa, si ramai in cele mai contorsionate pozitii, incercand parca sa-ti protejezi sinele. La fel cu frunzele se intorc spre nervura loc centrala, la fel si oamenii par a se intoarce spre buric. Dar uite la ce discutii am ajuns... Sa nu continuam cu detaliile.
Ce inseamna a muri impacat ? Poti sa mori impacat ? Astea-s discutiile care le-am avut cu mai multi insi, prieteni si cunostinte... Concluzia evident ca nu s-a tras. Poate o gasim la un moment dat dar pana atunci... Va las cu urmatorul gand:
In toamna in care ne bucuram de cel mai gros si afanat covor de frunze, si ne taraim bezmetic picioarele pe alei, impingand de colo colo fosnetul de frunze moarte. Oare nu pasim cu bucurie printr-o gramada de cadavre, morti prematuri, toti nefericiti ca sunt acolo ?

O zi frumoasa,

Saturday, January 09, 2010

Mai nimic... dupa 2 luni si 3 saptamani

ok, au trecut... 2 luni si 3 saptamani de cand n-am mai scris pe-aici. Nimic grav, am avut si pauza mai lungi.
2 luni si 3 saptamani in care au trecut sarbatorile de iarna, a trecut concediul de iarna, a trecut anul 2009 si daca ma uit bine pe fereastra, cel putin pentru ziua de azi zis, a trecut si iarna.
A trecut anul... Hmmm.... Si cum a trecut anul 2009 ? Scurt si la obiect: un pic mai bine ca celelalt an si am un salariu. cam atat. Sa rememorez evenimentele unui an intreg de dragul expunerii aici... Neah. Cel putin nu in dimineata asta.

Sa revenim la privelistea de pe geam. Geamul din bucatarie. De data asta nu aceiasi bucatarie familiala de la etajul 4 al unui bloc din Tulcea, ci bucatarie de la Credis, etajul 4, Bucuresti.
Diferenta ? Privelistea merge mult mai departe... cladiri, copaci si alte cladiri... e drept ca nu stiu ce anume sunt cladirile si spre ce se indreapta dar nici nu ma intereseaza. La fel cum daca as fi acuma la munte si peisajul ar fi frumos, un rau s-ar scruge tumultos intr-o vale si versantul acoperit de vegetatie ar fi minunat, foarte putin m-ar interesa cum se numeste raul, de unde vine si pe ce vale ma aflu sau cum s-o numi varful din care coboara versantul. Prea putin m-ar interesa detaliile geografice. Raul in sine, imaginea... Aia-i!
Nu am o priveliste minunata pe fereastra...

Dar sa vorbim de chestii mai frumoase. Sa vorbim de chestiile frumoase pentru care nu prea gasim timp, sau cel putin gasim orice scuze ca sa nu le facem...
Vreau sa citesc, vreau sa merg la un film, vreau sa merg la teatru, vreau sa merg la un concert si vreau sa ma bucur de fiecare zi din zori si nu musai pana-n seara... dar din zori.
Seara parca-i deja luata de toata lumea... Nu stiu unde, in imbulzeala asta din capitala poti sa te bucuri de o seara.
Dimineata insa, cu putin noroc poate fi numai a ta... Cu liniste, cu intuneric si lumina, cu ce ganduri sanatoase sau nesanatoase poti sa ai tu ca individ la ora aia...
Depinde acuma si de ce tip de persoana esti... Unii urasc diminetile, sau cel putin asa isi zic ca sa nu se simta vinovati ca n-au prins in ultima vreme niciuna. Departe de mine sa tin morala...
Recomand totusi o dimineata. Oricui.

Si lucruri parca mai sunt de zis... dar intr-un post separat.
Aici deja am amestecat prea multe.

Buna dimineata :)